Renato Usatîi a comentat anunțul lui Igor Dodon cu privire la eliberarea din capitivate a doi piloți moldoveni ținuți ostatici de talibanii din Afganistan. Acesta a prezis încă din luna aprilie 2018 că aceștia urmează să fie salvați înainte de alegerile parlamentare.
„Sunt extrem de fericit că piloții moldoveni au fost eliberați. În luna aprilie 2018 am povestit că ei vor fi ținuți în capitivitate până la alegerile parlamentare, iar eliberarea lor va fi un laitmotiv pentru campania electorală și, evident, un element de PR. Le mulțumesc celor care au participat la salvarea cetățenilor moldoveni. Vorbesc despre persoane din mai multe țări, fețe pe care nu le vor arăta la TV. Iar cei care i-au ținut acolo până la alegeri și plăteau pentru asta sunt ticăloși. Este un cinism mare”, a scris Renato Usatîi pe pagina lui de Facebook.
„Operațiunea de salvarea era planificată pentru luna septembrie, mai aproape de alegeri”, a declarat Renato Usatîi, în luna aprilie.