Megahitul „Despacito” a înregistrat şapte recorduri Guinness. Succesul înregistrat de cântecul portoricanului, Luis Fons, îl plasează într-o companie foarte selectă alături de nume mari ale muzicii, precum Lin-Manuel Miranda, Ozzy Osbourne, Rihanna şi Taylor Swift.

La ceremonia de decernare desfăşurată marţi seară la Miami, Fonsi a declarat că se simte „foarte privilegiat” şi „foarte surprins” de faptul că se numără printre puţinii artişti care obţine şapte recorduri Guinness într-un singur an, scrie agerpres.ro.

Cu piesa „Despacito” Fonsi a intrat în cartea recordurilor Guinness fiind cel mai ascultat cântec din lume, primul videoclip care a depăşit 5 miliarde de vizualizări pe YouTube, videoclipul cu cele mai multe like-uri pe internet şi cântecul care a stat cele mai multe săptămâni pe locul 1 pe lista Billboard Hot Latin Songs.

despacito

De asemenea, „Despacito” a fost recunoscut ca single-ul cu cele mai multe săptămâni consecutive (17) pe primul loc pe lista Hot 100 a Billboard, videoclipul cel mai vizionat pe internet şi duetul cu cele mai multe vizualizări.

Amintim că, cântecul „Despacito” a fost lansat la data de 13 ianuarie 2017, iar remix-ul a fost publicat la data de 17 aprilie a aceluiași an.