După un an în care n-a plătit pentru cadouri la școală. Povestea tatălui care a înfruntat Comitetul Părintesc

vitaliecollage

În 2017, vă povesteam despre tatăl care a refuzat să mai plătească pentru diverse cadouri inițiate de către Comitetul Părintesc, astăzi vă povestim cum a continuat această istorie.

Cazul din 2017 îl puteți vedea aici. 

În septembrie 2017, discuția dintre Vitalie Braniște, tatăl, și comitetul părintesc al clasei unde învăța copilul acestuia a stârnit mai multe discuții pe rețelele de socializare, în presă, cât și offline.

„Ei, cât se poate, a?!  Mâncare, cercuri! Lunar. Cărți.
Ziua profesorului, Crăciun, Anul Nou, 8 martie, Paști, 31 mai.
De fiecare dată mă simt ca în banditismul din ’88-’90+, cu „купи кирпич.” din regiunea gării, Botanica. De nu te conformezi – primești cu cărămida-n cap” spunea Vitalie Braniște. 

Contactat de către echipa #diez, în septembrie 2018, Vitalie ne-a spus că după acest caz comitetul părintesc l-a lăsat în pace, și că n-au existat repercusiuni asupra copilului. Vitalie spune că înțelege că unei instituții de învățământ îi este foarte greu să existe din banii oferiți de autorități și că, atunci când este necesar, trebuie de ajutat, pentru ca elevii să aibă o experiență școlară cât mai plăcută. Ceea ce nu-i place lui Vitalie, este acest proactivism al comitetelor părintești care încearcă să scoată bani cu orice ocazie, fie relevantă, fie irelevantă, ceea ce îi frustrează pe foarte mulți părinți, care sunt anunțați de copii că mai trebuie de dat bani la școală. Astfel, multe din plățile informale din școli sunt stimulate tot de către unii părinți.

Comitetul Părintesc, încă în 2017, a anunțaț că aceste donații sunt benevole, iar Vitalie timp de un an deja, a renunțat să mai răspundă acestor chemări. Ceea ce nu este cazul și unei mămici, care tot în 2017 a refuzat să plătească pentru cadouri și fiind presată de către alți părinți, a trebuit să-și schimbe copilul într-o altă instituție de învățământ. Vedeți aici această poveste.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente