(foto, video) Recomandări #diez. Ce să citești, să vizionezi și să asculți dacă la toamnă începi să înveți filosofie

mb

Majoritatea universităților au anunțat rezultatele admiterii pentru anul de studii 2018-2019, iar tinerii deja își fac planuri pentru noua viață de student. Echipa #diez a hotărât să le vină în ajutor absolvenților cu o listă de recomandări care le va permite acestora să afle mai multe lucruri despre specialitatea pe care urmează să o studieze la facultate.

Anterior, împreună cu diverși specialiști din domeniu am făcut câteva liste de recomandări pentru următoarele specialități: „Comunicare”, „Marketing” și „Relații Internaționale”. Astăzi, venim în ajutor cu o listă de cărți, filme și podcasturi pentru viitorii studenți de la „Filosofie”. Persoana care a întocmit lista de recomandări este Alexandru Lupușor, cel care predă această specialitate studenților de la Universitatea de Stat din Moldova. Alexandru Lupușor și-a făcut studiile de licență și master la Universitatea „Al. I. Cuza” din România, mai apoi, a urmat un masterat în filosofie franceză și germană făcut la Université Catholique de Louvain din Belgia, University of Memphis din SUA și Université Toulouse II-Jean Jaurès din Franța.

Așadar, dacă la toamnă începi să înveți filosofie, luna aceasta fă-ți timp pentru următoarele:

#Ce să citești?

Jean-Pierre Vernant, Originile filosofiei grecești

Apărută în 1962, lucrarea istoricului francez Jean-Pierre Vernant a devenit una de referință pentru cercetarea originii gândirii filosofice. Autorul cărții își propune să investigheze cauzele și condițiile istorice, sociale, politici, economici și culturale ale apariției unei noi forme de gândire – gândirea rațională – în cuprinsul societății antice grecești. Concepută ca un documentar al nașterii logos-ului, lucrarea asumă presupoziția că istoria filosofiei nu poate fi înțeleasă fără o explicitare prealabilă a originii sale istorice.

Mircea Eliade, Sacrul și Profanul

Analizând cele două moduri fundamentale de a fi în lume ale omului – sacrul și profanul – lucrarea istoricului român al religiilor ne descoperă totodată existența unei protofilosofii, a unei ontologii arhaice, conținute în mituri și exprimate în termenii gândirii simbolice. Mircea Eliade ne arată astfel că experiența semnificării lumii și a vieții umane, ca specificități filosofice, nu este apanajul exclusiv al gândirii raționale, ci și al celei mitice.

Petre Botezatu, Introducere în Logică

Filosofia, la fel ca și oricare alt discurs cu pretenții de raționalitate, nu poate fi concepută în afara exigenților logicii. În cazul filosofiei, logica nu este un simplu instrument, ci însăși infrastructura sa, asigurând operaționalitatea ideilor și semnificațiilor filosofice. O temeinică familiarizare cu formele și operațiile gândirii logice o oferă manualul de logică a profesorului ieșean Petre Botezatu.

Jeanne Hersch, Mirarea filosofică

Spre deosebire de alte domenii de cunoaștere, filosofia nu poate fi studiată și înțeleasă fără un recurs la propria sa istorie. Filosoafa elvețiană Jeanne Hersch ne propune o captivantă descriere a momentelor majore din istoria gândirii filosofice, având atenția focalizată pe ceea ce pare să constituie impulsul cercetărilor și chestionărilor filosofice dintotdeauna – mirarea.

Platon, Apărarea lui Socrate

Discursul de apărare a lui Socrate pe care acesta l-a ținut în fața tribunalului care avea să-l condamne la moarte, și redat de către Platon, reprezintă de fapt o apologie a filosofiei însăși. Concepută prioritar ca un mod de viață ce contrastează modelului încetățenit în polis-ul grec și ca un demers critic ce pare să amenințe obiceiurile, credințele și practicile instituite în cetate, filosofia transpare în pledoaria lui Socrate ca preocupare de sine și exercițiu de chestionare a faptelor decisive pentru o viață umană bună.

Karl Jaspers, Introducere în filosofie

Lucrarea reproduce cele 12 conferințe radiofonice pe care gânditorul german Karl Jasper, de formație medic psihiatru, le-a ținut în 1950. În întregul lor, aceste conferințe urmăresc să probeze o înțelegere existențialistă a filosofiei și o resemnificare a temelor și problemelor sale majore din perspectiva interpretării existențialiste a ființei și condiției umane.

Luc Ferry, Învață să trăiești

Scrisă într-un limbaj simplu și adresată unui tânăr interlocutor, lucrarea reprezintă o survolare a istoriei gândirii umane, reținând în atenția sa cinci momente cheie ale acesteia. Luc Ferry nu doar ne spune povestea filosofiei, dar ne și descoperă formula după care recunoaștem și interpretăm un sistem de idei, structura de fond a concepțiilor filosofice, precum și corelațiile istorice dintre acestea.

Simon Blackburn, Gândește. O introducere convingătoare în filosofie

Cartea este concepută ca un ghid printre marile întrebări ale filosofie, tratând subiecte precum cunoașterea, conștiința, destinul, Dumnezeu, adevarul, binele sau dreptatea. Dinamică și accesibilă, lucrarea este o prezentare clară și elegantă a principalelor argumente din cadrul dezbaterilor filosofice pe aceste subiecte. Totodată cartea ne înfățișează felul in care metodele de bază ale gândirii contribuie la configurarea structurii existenței umane.

#Ce să asculți?

Philosphy Bites

TED Talks 

BBC Radio. Philosophy podcast 

Philosophize This 

Radio România Cultural. Izvoare de filosofie

#Ce să vizionezi?

Examined Life 

The school of Life 

Wireless Philosophy 

Philosophy: Guide to Happiness 

Being in the World 

The Pervert’s Guide to Ideology 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente