(foto) „Ore nedormite la timp doar pentru dorinţa de a descoperi necunoscutul”. Cei mai buni studenți ai țării și-au primit Bursele de Merit

IMG_0322

Centrul de Informații Universitare a organizat cea de-a XXII-a ediție a concursului „Burse de Merit”. Tradițional, în urma concursului au fost aleși 50 cei mai buni studenți, care au intrat în posesia burselor în valoare de 12.000 de lei fiecare.

Anul acesta la concurs au participat 215 studenți de la 21 instituții de învățământ din Moldova. Tinerii au concurat la două etape ale concursului. Prima etapă a fost depunerea dosarelor, în urma acesteia studenții selectați au participat la cea de-a doua etapă, proba scrisă. În urma concursului au fost selectați 35 de studenți din ultimul an de studii, ciclul licență de la nouă instituții universitare și 15 studenți din primul an de studii, ciclul masterat de la șapte instituții universitare din țară.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolAlexandru Brecico este student în ultimul an la Academia de Studii Economice a Moldovei. Bursa de merit pentru Alexandru reprezintă reușita unei munci îndelungate. „Drumul până aici a fost lung, a fost o muncă îndelungată, momente frumoase, dar și unele dezamăgiri.” Tânărul zice că succesul său este rezultatul unei munci colective în care s-au întrunit mai multe persoane dragi care îl motivau în momentele dificile, dar și a profesorilor, care zilnic se sacrificau pe altarul cunoștințelor. „Mi-am pus acest scop ca în cele din urmă să demonstrez ca tot ce îți propui e realizabil”.

Tinerilor, Alexandru le sugerează să-și focalizeze energia și curajul spre a face lucruri frumoase. „Le doresc să găsească mereu soluția optimă, să nu piardă timpul în van, să nu renunțe niciodată la vise pentru ca într-un final să schimbe lumea prin exemplul lor.”

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolIrina Bujac este studentă în ultimul an la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. Performanțele la care a ajuns tânăra se datorează perseverenței de care a dat dovadă pe parcursul anilor. „Ore şi zile în şir petrecute prin bibliotecă, ore nedormite la timp doar pentru dorinţa de a descoperi necunoscutul şi cu motivaţia că începând de jos voi reuși să ajung şi undeva mai sus de ceea ce pot şi ceea ce-mi reuşeşte.” Tânăra este încrezută că poate reuși orice, iar tot de ce are nevoie este un pic de dorință, muncă înzecită, sârguință și susținerea persoanelor apropiate. Bursa de merit pe care a obținut-o, Irina o va învesti în propria personalitate, deoarece scopul primordial al tinerei este să obțină performanțe cât mai mari în domeniul pe care l-a studiat minuțios pe parcursul a 4 ani de licență.

Pentru a ajunge la succes, Irina îndeamnă tinerii să citească cât mai multe cărți. „Lectura cărţilor îţi deschide orizonturile către o cultură a comunicării bună. Îi îndemn pe lângă lectură să posede curajul de a se implica în toate activităţile ce au loc în jurul lor fiindcă chiar acest fenomen educă în fiecare din noi curajul, rezistenţa şi evitarea stării de frică, devenind mult mai curajoşi şi mult mai dezgheţaţi. Şi în mod deosebit nu doar din motiv că sunt absolventa Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, îndemn tineretul să se ocupe cu activitatea motrice zilnic, deoarece însăşi efortul bine dozat de zi cu zi ne creează o stare de bine”.IMG_0440 — копия IMG_0557 — копия IMG_0568

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolIuliana Beșleaga este studentă în ultimul an la Universitatea Academiei de Știință. Bursa de merit pentru Iuliana este o motivație să avanseze în materie de studio din domeniul său. Tânăra zice că succesul pe care l-a obținut se datorează muncii asidue, sprijinului din partea părinților și profesorilor, și a dragostei în raport cu specialitatea pe care o studiază. „Acolo unde există dragoste și inspirație față de lucrurile ce le faci, totul pare simplu și plăcut de realizat. Mi-am ales o specialitate, ce întotdeauna îmi trezește curiozitatea academică și îmi aduce o imensă satisfacție în studii.”

Studenta sugerează tinerilor să nu renunțe niciodată la visurile pe care le au și să depună mult efort pentru a le transpune în realitate. „Aveți perseverența, curajul și răbdarea ca cele mai puternice arme în arsenalul vostru, deoarece istoria a demonstrat de nenumărate ori că munca bate talentul; însă nu uitați să păstrați echilibru în tot ceea ce faceți, trăiți-vă viața din plin, bucurați-vă de momentele unice cu persoanele dragi.”

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolStanislav Iarovoi student în ultimul an, la facultatea Finanțe și Bănci, la Academia de Studii Economice din Moldova. Pentru tânăr, această bursă semnifică muncă recunoașterea eforturilor pe care le-a depus zi de zi. „Aceste performanțe au venit pas cu pas datorită muncii și dragostei față de ceea ce faci zi de zi. Când transformi activitatea ta într-o vocație.” Drept motivație pentru Stanislav au fost aprecierile și încrederea pe care o aveau profesorii și părinții în forțele lui, prin urmare încerca să corespundă așteptărilor. Tânărul a participat la mai multe concursuri și competiții naționale la care mereu obținea locuri de frunte.

În palmaresul lui Stanislav mai sunt și 6 articole științifice pe tematici din diverse domenii. Din septembrie tânărul a început să lucreze part-time la o firmă de contabilitate. Cu banii câștigați, Stanislav își va asigura finanțarea procesului de studio de mai departe. Pentru a ajunge la succes, el le sugerează tinerilor să ducă un mod de viață echilibrat, să fie pozitivi și cel mai important să creadă în forțele proprii.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolMihaela Bîrliba este studentă în ultimul an la Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți. Bursa de merit pentru Mihaela este o recunoaștere a voinței și muncii sale pe parcursul anilor de studii și o motivație să continue să persevereze. „Am încercat să mă implic activ în diferite activități de voluntariat, traininguri, unde am cunoscut persoane deosebite care m-au motivat să muncesc mai mult. Totodată, grație acestor activități am dobândit încredere în forțele proprii”. Mihaela este o fire calculată și a spus că nu se grăbește se cheltuie banii obținuți, ea vrea să deschidă un depozit pentru ca bursa să fie în siguranță.

Mihaela susține că tinerii sunt viitorul țării și doar ei pot să schimbe lucrurile. „Tinerii trebuie să înțeleagă că făcând ceva și obținând un rezultat greșit este mai productiv decât să nu faci nimic. Orice reușită are o urmă de eșec în spatele ei şi orice eșec te conduce spre succes.”IMG_0322 IMG_0430 — копия

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolNatalia Olaru este studentă în ultimul an la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Natalia este o student activă care vrea să ajute oamenii din jurul său. Bursa de merit este o recunoaștere a eforturilor pe care le-a depus pe parcursul celor 5 ani de studii. „Am participat la 6 conferințe internaționale medicale pentru studenți și rezidenți. La aceste conferințe am obținut locuri de frunte, dintre care cel mai notabil este locul 1 la conferința medicală internațională Pirogov din or.Moscova, 2016, unde am adus medalia de aur acasă. Mereu am fost ghidată de ideea că munca întrece talentul, și că nimic nu poate fi egalat cu momentul în care ajuți oamenii oamenii.” Studenta îndeamnă tinerii să devină forța motrice a societății, să rămână acasă în ciuda greutăților și să fie cei care urmează să aducă schimbarea în țară.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolElena Baranov este studentă în ultimul an de licență la Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat. Elena muncește din anul II de facultate, iar premiul pe care l-a obținut este o apreciere pentru efortul, responsabilitatea și activismul de care a dat dovadă pe parcursul anilor de studii. „Vorbim despre muncă. Atunci când unii aleg să lenevească, să se distreze sau orice altceva, tu alegi să muncești. Recunosc, aveam nopți nedormite, dar asta te face responsabil. Această diplomă vine cumva să evidențieze munca de care am vorbit anterior. Este plăcut atunci când sârguința ta este apreciată.”

Pentru rezultate remarcabile, Elena sugerează tinerilor să se implice în cât mai multe activități din cadrul universității cât și în afara mediului academic. „Trebuie să profităm de energia noastră pentru că vârsta pe care o avem e cea mai potrivită pentru a ne realiza visurile.”

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolVictoria Lungu este studentă la Facultatea Urbanism și Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Moldova. Tânăra a ajuns la performanțele dorințe datorită unui efort enorm pe parcursul anilor de studii, a nopților nedormite și a sutelor de ore de voluntariat în afara facultății. Pentru succese mari, Victoria sugerează tinerilor să fie răbdători și să profite de toate oportunitățile pe care le au. „Încurajez tinerii să folosească eficient cea mai importantă resursă pe care o avem – timpul. Trebuie să investim astăzi în viitorul la care visam. Și totodată un alt sfat ar fi să nu se grăbească să plece de acasă. Totuși Moldova oferă multe oportunități, trebuie doar să le cauți și să depui un pic mai mult efort.”

IMG_0065 — копия IMG_0084 — копия IMG_0112 — копия IMG_0113 — копия IMG_0176 IMG_0199 IMG_0208 IMG_0228

Lista cu studenților care au primit Bursa de merit o găsiți aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente