(video) Peste 90% din lifturi sunt vechi și prezintă un pericol pentru viață. „Din buget, putem cumpăra doar șapte ascensoare pe an”

lift

90% din ascensoarele din orașul Chișinău reprezintă un pericol pentru viața locuitorilor, 20% sunt cu termenul de viață depășit cu peste 40 de ani, iar restul 70% sunt mai vechi decât prevăd normele cu 20-40 de ani. Primarul interimar Silvia Radu a solicitat reprezentanților ca pe parcursul anului 2018, să fie schimbată această situație. 

„Toate ascensoarele din Capitală care au o vechime de peste 40 de ani să fie schimbate începând cu anul viitor”, le-a solicitat responsabililor, edilul intermiar Silvia Radu. Ca răspuns, doamna primar a fost înștiințată de Petru Gontea că LiftService și-a onorat obligațiunile, deservind ascensoarele existente prin schimbarea de piese și a uleiurilor, însă nu există bani pentru schimbarea lor.

„Toate ascensoarele sunt perfecte din punct de vedere tehnic și nu prezintă niciun pericol pentru oameni. Reparații capitale au fost făcute la practic toate ascensoarele. Din banii planificați pentru anul 2018, adică 9 milioane și jumătate, putem restabili doar șapte-opt ascensoare”, a adăugat Gontea.

„Mă simt în fiecare zi ca un pompier care descoperă câte o bombă cu ceas în fiecare zi”, a continuat Silvia Radu. Primarul este de părerea că în lipsa unei administrări defectuoase, responsabilii ar putea găsi ascensoare fie la jumătate de preț, fie sponsorizate din surse externe.

„În 2018 trebuie să schimbăm toate ascensoarele care au peste 43 de ani, eu nu cred că consilierii ar fi împotrivă să facem asta, dacă asta este un risc pentru viețile noastre. Vreau să fie făcut cât mai eficient, să nu cheltuim nejustificat când putem să primim finanțări externe”, a încheiat Radu.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine