Pe 22 noiembrie, a fost lansat un clip video pentru Campania „Fii Oaspetele Nostru”, care are scopul de a promova Republica Moldova ca destinație turistică. Campania își propune, de asemenea, să încurajeze cetățenii Moldovei, atât de acasă, cât și din diasporă să își promoveze țara, să invite prietenii din străinătate în ospeție în Moldova, fiindu-le gazde și ghizi.

Potențialul cultural-turistic al Moldovei este incontestabil, iar aceasta este demonstrat de numărul de turiști care vizitează țara. În anul 2016 s-a înregistrat creșterea numărului de turiști cu 19 % decât în anul 2015, oaspeții găzduiți de pensiunile rurale a crescut de peste 2,5 ori. Potrivit sondajelor realizate cu turiștii străini la ieșirea din țară, cel mai mult aceștia au fost impresionați de oamenii din Moldova, de ospitalitatea și felul lor de a fi, precum și de viața rurală, gastronomia și vinul nostru. Astfel, spotul cuprinde aceste elemente ale ofertei turistice naționale.

Pentru a promova ospitalitatea oamenilor și atracțiile turistice din Moldova toți utilizatorii social media sunt rugați să folosească hashtagul #BeOurGuest, (#FiiOaspeteleNostru) sau #VisitMoldovaîn, să comunice pe rețelele sociale, ceea ce va spori vizibilitatea campaniei și a patrimoniului țării noastre. Puteți urmări desfășurarea campaniei și noutățile acesteia pe paginile rețelelor sociale ale industriei turismului receptor „Moldova: Discover the roots of life” pe Facebook și Instagram.

Prin platforma web a campaniei www.moldova.travel organizatorii își propun să expedieze 10 mii de cărți poștale virtuale cu invitația de a descoperi Moldova, iar ulterior vor lansa tururile virtuale la cele mai importante destinații turistice ale țării. Conform estimărilor, clipul de campanie va fi vizualizat de cel puțin 1 milion 500 mii de ori în mediul on-line.

Prin urmare, clipul video redă istoria unui străin ce descoperă Moldova altfel decât s-ar fi așteptat, care redă autenticitatea Moldovei, ospitalitatea oamenilor, bogăția tradițiilor și profunzimea relațiilor interumane.

e0L5zMhbWic (1)

-img-slides-slide-8

KmFiUXlC9wo

Mi3i4PgnDWU

MNcrKrZW9Ek

Campania „Fii Oaspetele Nostru” face parte din Programul de promovare a Republicii Moldova sub egida brandului turistic de țară – Pomul Vieții, alături de o serie de evenimente de promovare a patrimoniului cultural-turistic,implementată de Asociația Națională pentru Turism Receptor, cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID și Guvernul Suediei și a Ministerului Economiei și Infrastructurii a Republicii Moldova.