(video) „Fautor Winery” lansează o nouă serie de vinuri – 310 Altitudine

fautor4

„Fautor Winery” au fost primii din Republica Moldova, care au lansat LIVE o nouă serie de vinuri. „Vinăria Fautor este un business de familie. În spate stau părinții mei, care au fondat compania în anul 1997. În spate mai stă un număr mare de oameni, muncitori, colegi. „Fautor” din latină semnifică „creator”.”, a precizat Ruxanda Lipcan, membru al familiei care a fondat vinăria.

Vinăria şi plantaţiile sunt amplasate în microzona Tigheci, făcând parte din zona viti-vinicolă „Valul lui Traian” de la sudul Moldovei.

fautor2

„Valul lui Traian este cea mai extinsă zonă din cele 3 zone vitivinicole din Republica Moldova. Denumirea sa provine de la o fortificație, un monument istoric din perioada antică târzie. Această fortificație trece chiar prin podgoriile noastre. Aici în satul Romanovca, unde ne aflăm noi și suntem unicii din Moldova cu această fortificație pe podgorie”, a adăugat Lipcan.

„Fautor Winery” lansează noua serie de vinuri – 310 Altitudine. 8 vinuri de excepție, 7 dintre care sunt cupaje. „Chiar de la bun început, când am venit cu noile vinuri, noi ne-am impus cu un nivel de calitate foarte înalt, ceea ce urmărim și până astăzi, ba mai mult – în ceea ce încercăm să progresăm și să uimim consumatorii noștri”, a recunoscut Ruxanda Lipcan, membru al familiei care a fondat vinăria.

fautor1

Iată care sunt vinurile din noua serie – 310 Altitudine:

#1. Chardonnay & Feteasca Regală

#2. Sauvignon Blanc & Aligote

#3. Traminer & Riesling

#4. Merlot & Fetească Neagră Rose

#5. Cabernet Sauvignon & Feteasca Neagră

#6. Cabernet Sauvignon & Merlot

#7. Merlot & Rara Neagră

#8. Vinul Pastoral

fautor5

Vinăria Fautor are și un nou logo. „Suntem, de fapt, într-un proces de rebranding și este prima apariție a acestui logo pe o etichetă. Pe viitor planificăm acest logo să apară pe toate etichetele companiei. Dublul F înseamnă „Fautor Familiy”, accentul pe familia noastră”, a subliniat Ruxanda Lipcan.

fautor3

Noile vinuri din seria 310 Altitudine au o etichetă minimalistă și specială. „Suntem unicii care am optat pe o tehnologie absolut diferită de cele existente în Moldova. Este o hârtie importată special pentru noi, care permite o tehnologie de embossing, care creează o textură vizuală fără a folosi culori, este doar textura hârtiei”, a concretizat Lipcan.

fautor6

fautor4

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente