Apelul lui Igor Dodon către cetățeni: Rog să rămâneți acasă

Igor Dodon
Foto: Privesc.eu

În urma condițiilor meteo, președintele țării, Igor Dodon, a venit cu un apel către cetățeni să rămână acasă. Acesta a menționat că s-au mobilizat toate forțele necesare și străzile vor fi deplocate în câteva ore.

Potrivit șefului statului, acum se fac evaluarile necesare și dacă va fi necesar va fi decretată stare de situație excepțională în orice moment.

„În regim de urgență se evaluează capacitățile de funcționare a tuturor instituțiilor, consecințele pentru economia națioanlă. Mă adresez absolut tuturor să fie pe cât se poate de precauți, iar după necesitate să mobilizăm toate forțele pentru a face față calamităților naturale, dar și consecințelor în urma acestei situații”, a menționat Igor Dodon într-o postare pe pagina sa de facebook.

Precizăm că, autoritățile municipale au declarat în capitală stare de urgență în urma condițiilor meteo. Potrivit Primăriei Capitale, ieri au fost prăbușiți peste 1600 de arbori și peste 100 piloni de electricitate din capitală, dar și rupte peste 250 conductoare și cabluri electrice.

Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie vor continua până pe 24 aprilie, însă definitiv vor înceta marţi, 25 aprilie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente