Ziua internațională a femeilor sărbătorită printr-un atelier Wikipedia dedicat femeilor din Moldova

collagefemei

Enciclopedia on-line Wikipedia a devenit pentru mulți dintre noi sursa cea mai la îndemână de informații, atunci când vrem să aflăm ceva, de exemplu suprafața Franței (551.695 km²). Când căutăm informații despre personalități, de asemenea apelăm la Wikipedia. Însă, despre moldoveni sunt foarte puține articole. Iar, despre femeile din Moldova și mai puține.

Pentru a repara acest fapt, la Chișinău se organizează un atelier Wikipedia – Femei din Moldova. Este cel de-al doilea atelier Wikipedia organizat la Chişinău. Acesta va avea loc la 5 martie 2017, ora 13:00, în incinta filialei centrale a Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu din Capitală.

Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei internaționale a femeilor, astfel se va scrie despre femei notabile din Republica Moldova. La început organizatorii vor demonstra cum se scrie un articol simplu pe Wikipedia, după care cu ajutorul cărților, revistelor, ziarelor şi resurselor web, participanții vor scrie articole noi.

Prin acest eveniment organizatorii doresc ca femei din Moldova să fie cunoscute de un public cât mai larg. Se recomandă participanților să aibă la îndemână un laptopsau o tabletă.

Pentru informații suplimentare accesați pagina wikipedia dedicată acestui atelier sau eveimentul pe facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente