(foto) Cum încearcă un tânăr din Chișinău să lupte cu o mașină parcată în fața Ministerului Justiției

parcatacollage
Foto:Sandu Cojocari

Sandu Cojocari atunci când iese la pauza de masă observă lucruri din jurul lui care ar trebui să fie altfel. La început de decembrie a observat o mașină parcată în fața Ministerului Justiției care bloca trecerea persoanelor cu dizabilități spre liftul instalat de minister.

1 decembrie 2016

Fotografie realizată la 1 decembrie 2016 de către Sandu Cojocari
Fotografie realizată la 1 decembrie 2016 de către Sandu Cojocari

La 1 decembrie 2016, Sandu a pus o fotografie pe Facebook cu textul:

„- acces pentru persoane cu dizabilități facem? suntem doar Ministerul Justiției!
– facem!
– trecerea o blocăm că ni-i lene să mergem 100 de metri?
– blocăm!”

6 decembrie 2016

Fotografie realizată la 6 decembrie 2016 de către Sandu Cojocari
Fotografie realizată la 6 decembrie 2016 de către Roman Vasilașcu

La 6 decembrie, Sandu observă același lucru deja în fotografia unui prieten, și decide să facă pe Facebook cu album dedicat acestei mașini cu numărul: C QN 762, cu descrierea:

„un album dedicat Ministerul Justiției al Republicii Moldova și respectului lor pentru oamenii cu dizabilități.
Inspectoratul Național de Patrulare al IGP – salut!”

12 și 13 decembrie 2016

Fotografie realizată la 12 decembrie 2016 de către Sandu Cojocari
Fotografie realizată la 12 decembrie 2016 de către Roman Vasilașcu
Fotografie realizată la 13 decembrie 2016 de către Sandu Cojocari
Fotografie realizată la 13 decembrie 2016 de către Sandu Cojocari

Fenomenul ia amploare și mașina ostentativ este parcată în același loc.

La întrebarea din partea echipei #diez către Sandu, de ce el face asta, acesta ne-a răspuns printr-un text publicat de către Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, la 10 decembrie 2016

„Dragi prieteni,

[…]
Din 1948 și până în prezent, drepturile fundamentale ale omului, ce sunt esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea cetățenilor, indispensabile pentru dezvoltarea personalității umane, au fost stipulate în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Ele sunt asigurate și protejate de către Stat, fiind stabilite și garantate prin Constituție. Iar rolul principal în realizarea protecției drepturilor revine sectorului pe care am plăcerea să-l reprezint.
[…]

Cu deosebit respect,
Vladimir Cebotari,
Ministrul Justiției”

„Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, ne felicita cu Ziua Internațională a Drepturilor Omului, vorbește frumos despre „demnitatea cetățenilor” iar în curte la Ministerul Justiției stă parcat automobilul C QN 762 care blochează trecerea persoanelor cu dizabilități către liftul special amenajat pentru ei. Ipocrizie?” mai adaugă Sandu.

Astfel vă îndemnăm dacă treceți prin fața Ministerului Justiției să faceți o fotografie asemănătoare și să-i transmiteți un călduros salut șoferului și Ministerului Justiției, poate se va autosesiza.

Reamintim că la început de 2016, printr-un gest similar, Radu Marian a reușit să elibereze strada pietonală de mașinile parcate ilegal.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente