Cine sunt musulmanii din țara noastră și ce atitudine are societatea față de ei? Este oare complicat de trăit, lucrat și făcut studii purtând hijab? Ce strereotipuri sunt cel mai des întâlnite vizavi de adepții acestei religii? Răspunsurile la aceste întrebări, precum și la multe altele de același fel au fost găsite de Victoria Boțan într-o moschee din Moldova, datorită mai multor reprezentanți ai Ligii Islamice din Republica Moldova, cu care autoarea articolului publicat ulterior pe blogul său a făcut cunoștință în timpul colectării informației.
Liga Islamică din R.M. este o organizație a musulmanilor, activitatea căreia este orientată spre musulmanii stabiliți cu traiul în Moldova (temporar sau pe termen lung). Fondată în 2011, organizația urmărește astfel de obiective precum apărarea intereselor musulmanilor din țară, schimbul de idei și experiență dintre aceștia, rugăciunile în colectiv etc., scopul primordial fiind de a aduce împreună cât mai mulți adepți ai acestei religii de pe teritoriul Moldovei. Deseori, în cadrul organizației sunt pregătite evenimente pentru studenți, unde se discută pe diverse teme cum ar fi drepturile femeilor în Islam, concepția de teroare în societatea contemporană, relațiile dintre musulmani și creștini etc.
Conform datelor Ligii Islamice din R.M., în prezent, în Moldova locuiesc aproximativ 15 mii de musulmani, majoritatea dintre aceștia fiind emigranți: arabi, turci, sirieni, tatari, africani etc., veniți în căutarea unui refugiu, în căutarea unui post de muncă sau pentru a-și face studiile. Totuși, printre aceștia există și moldoveni care s-au convertit la Islam. Din rândul acestora face parte și reprezentantul Ligii, Sergiu Sochircă, care i-a povestit Victoriei despre cele mai răspândite stereotipuri cu referire la musulmani: „În țara noastră majoritatea stereotipurilor sunt de ordin negativ: radicali, teroriști, extremiști, periculoși, needucați, străini. Călătorind prin alte țări nu te poți ciocni cu așa ceva. Aici însă oamenii se află sub capacul propagandei bisericii ortodoxe dintr-o parte și a mass-mediei din alta. Conceptul toleranței este foarte puțin dezvoltat în Moldova, la fel ca atitudinea normală față de coexistența mai multor religii, culturi sau naționalități, acesta nefiind un fenomen specific pentru țara în care trăim. Totodată, nivelul dorinței de a evolua spiritual este la pământ, iar cel al fricii de oricare schimbări, dimpotrivă, foarte înalt”.
Într-adevăr, conform unui studiu pentru anul 2015 în atitudinea oamenilor din Moldova față de musulmani domină noțiunile de argresivitate, extrimism, teroare, fanatism etc. De asemenea, musulmanii sunt considerați religioși, dar totuși intoleranți față de alte religii și predispuși spre pedepsirea celor cu viziuni diferite din cauza particularităților religiei adepți ai căreia sunt. Atitudinea moldovenilor față de alte minorități religioase are însă un caracter mult mai pozitiv.
Teroarea nu are naționalitate
„De ce totuși concepția terorii este atât de strâns legată cu Islam? Cui îi poate fi profitabil acest fenomen?”
„Dumnezeu le-a dat în dar musulmanilor pământuri vaste și bogate în minereuri și resurse naturale, principalele fiind petrolul și gazele naturale. Ulterior, din cauza anumitor circumstanțe, progresul tehnic a fost concentrat în țările din vest, iar resursele – în cele islamice. Pentru ca progresul să continue, aceste minerale trebuie ținute sub control. Islamul interzice alcoolul, drogurile și tot genul de instrumente cu ajutorul cărora pot fi făcute dependente țările sau masele populare, controlate prin intermediul oferirii plăcerii și distracției „nelimitate”. Astfel, a apărut necesitatea de a justifica atitudinea agresivă față de țările islamice, transformând această religie într-o întruchipare a răului absolut, a unei primejdii pentru întreaga omenire. Acest lucru este posibil doar prin infiltrarea în subconștiința oamenilor a unei frici de Islam, iată de ce acesta este atât de strâns legat cu teroarea”, a fost răspunsul lui Sergiu.
„Islamul este o religie care le duce oamenilor bunătate și pace, iar concepția acestuia și cea a terorii sunt lucruri absolut diferite”, a mărturisit Sergiu în timpul unui seminar ținut de el, la care a fost prezentă și Victoria.
Prin Liga Islamică din Moldova, Victoria a avut posibilitatea să o cunoască pe Ana, originară din Moldova și adeptă a Islamului de nouă ani. Ana nu este numele său adevărat, însă ea a hotărât să rămână incognito pentru cititori. Conform spuselor sale, chiar și având un post într-o companie cosmetică, ea continuă să tindă spre obținerea mai multor cunoștințe și face cursuri online de limbă arabă și de „tajwid” (reguli de citire a Coranului).
După specialitate, Ana este profesor de chimie și biologie. Această profesie i-a adus multă plăcere, anume acesta fiind motivul din care, după finalizarea cursurilor, ar vrea să transmită cunoștințele sale și altora, doar că de data asta pe teme spirituale. La întrebarea de unde totuși a venit decizia de a se converti la Islam, Ana a mărturisit că, fiind o cunoscătoare a Bibliei, a hotărât să afle care este diferența dintre aceasta și Coran. Totuși, cauza finală din care Ana a început să studieze Coranul a fost un vis neobișnuit: „Am visat că mergeam prin deșert împreună cu o mulțime de oameni pe care nu-i cunoșteam – povestește Ana -, eram îmbăcată într-o rochie lungă și frumoasă, iar capul îmi era acoperit. Mergeam în fața mulțimii, aceasta fiind foarte veselă. Când m-am oprit pentru a arunca o privire înapoi, oamenii se bucurau și aplaudau. Din mulțime se evidenția prin frumusețea sa un bărbat îmbrăcat în haine albe, cu barbă, iar mulțimea îl asculta chiar dacă el nu mergea în fața ei. Mai târziu am ajuns la o clădire cu multe coloane, iar după ce am ridicat câteva trepte pentru a deschide ușa, mulțimea s-a oprit în nemișcare și când am început să o deschid, oamenii mă felicitau și se bucurau. În momentul acesta m-am trezit”.
La întrebarea cine era bărbatul în haine albe în viziunea ei, Ana a răspuns că majoritatea creștinilor ar spune că era Iisus, musulmanii însă ar fi de părerea că cel care i-a indicat calea a fost prorocul.
„Pentru musulmani Islamul însemnă tradiție și viață”, a continuat Ana. „Ei nu urmăresc cu atâta precizie ceea la ce atrag atenția cei convertiți la Islam, astfel încât multe lucruri le percepem diferit, iar în timpul discuțiilor cu musulmanii, poți observa cum se bucură de faptul că ai luat o decizie de a trece la Islam de la altă religie, dat fiind faptul că ei înțeleg că multe lucruri le fac automat, așa s-au născut, așa i-au învățat părinții, iar ei continuă să se miște în direcția curentului, în timp ce noi, cei convertiți, suntem nevoiți să schimbăm colosal modul în care ne-am trăit întreaga viață.”
„Ce atitudine au oamenii apropiați față de alegerea făcută?”
„Așa a ieșit că, atunci când m-am convertit la Islam, mama nu știa nimic de asta și eu încercam să țin alegerea respectivă în secret. Totodată, mama știa despre vizitele mele periodice la moschee, considerând inițial că acestea nu înseamnă pentru mine nimic mai mult decât o simplă distracție, însă când a ajuns la concluzia că lucrurile nu sunt atât de simple și că îmi schimb „tabăra”, a început să mă trateze ca pe o trădătoare. Nici până în prezent mama nu a reușit să-mi accepte alegerea și modul de viață. Pot spune chiar că îi e rușine pentru mine, din cauza faptului că port haine lungi și am capul acoperit”, a răspuns Ana.
„Când o întreb ce o irită în modul meu de viață, atâta timp cât eu nu consum alcool, nu fumez, nu sunt desfrânată, mama poate să-mi răspundă ceva dur de genul: „Mai bine fumai, serveai sau erai desfrânată în loc să te convertești la Islam. Mă faci de rușine în fața vecinilor pentru că porți mereu batista aia!””, mărturisește Ana.
„Mama are un mod de viață mai european și e obișnuită cu faptul că o ascultam în toate, de asta convertirea mea la Islam a însemnat pentru ea ceva asemănător cu o întoarcere bruscă împotriva ei. Totuși, observam că mama trăiște cu speranța că într-o zi mă va înțelege. Celelalte rude mi-au acceptat alegerea după ceva timp”, completează Ana.
„Cum a influențat această alegere relațiile de la serviciu, cele cu superiorii?”
„Întrucât la serviciu sunt înconjurată de creștini, superiorii nu m-au lăsat să-mi acopăr capul, respectiv nu puteam purta hijab. Aceștia însă nu se manifestau împotriva celorlalte haine, cu timpul ajungând la această etapă”, a fost răspunsul Anei.
La întrebarea „Cum au reacționat colegii de serviciu și prietenii la convertire?”, Ana a mărturisit că schimbarea a fost una șocantă pentru ei, aceștia având o poziție categorică față de alegerea sa. Cu timpul însă modul de viață dus de Ana i-a determinat să-și schimbe viziunile: „Au văzut că și eu pot ține post, ba chiar sunt și până în prezent uimiți de cum poate un om să nu fumeze, să nu consume alcool și de ce îmi bat joc de mine într-un astfel de mod. La rândul meu, eu le aduceam exemple de diferențe dintre modul în care postul este ținut de creștini și de musulmani. Creștinii bogați, spre exemplu, aleg un fel de produse, în timp ce cei mai săraci se țin numai pe terci și apă, pentru că nu-și pot permite altceva. În postul islamic însă aceste două categorii au un statut echivalent. Cercul de prieteni nu s-a modificat după convertire. Dacă mă invită într-un loc unde va fi alcool, își dau bine seama că pot să nu vin, dar lucrul acesta nu îi supără dat fiind faptul că ne respectăm reciproc”.
„Cum a ieșit că ați avut probleme cu același serviciu de taxi de mai multe ori?”
„Pentru prima dată un astfel de caz a avut loc în timpurile când mergeam la cursuri seara târziu. Am apelat la 14222 pentru că îmi era complicat să ajung acasă altfel decât cu taxiul. Când a sosit șoferul, acesta s-a oprit pentru un minut, a trântit ușa în fața mea și a plecat. Inițial credeam că e mașina greșită, însă după ce am telefonat din nou la serviciul respectiv am aflat că șoferul nu putea fi găsit. Le-am spus că sunt adeptă a Islamului și că ceea ce s-a întâmplat a fost o manifestare de disrespect față de mine, după care ei și-au cerut scuze.
A doua oară șoferul nici nu s-a orpit văzându-mă cu capul acoperit de batistă. Sunt sigură că era mașina comandată de mine, pentru că am reținut numărul de înmatriculare. Am avut noroc că un șofer din alt serviciu de taxi care se afla nu departe s-a oferit să mă ducă acasă observând că așteptam deja de 10 minute încercând să găsesc altă mașină la o oră atât de târzie.
Pentru a treia oară când am apelat la același serviciu pentru a ajunge la moschee înaintea mesei, șoferul nu a oprit în locul prevăzut în comandă, ba a mai făcut-o și pe cealaltă parte a străzii, cu cuvintele: „Travestează tu pentru că nu îmi e comod să mă întorc!”, la care i-am răspuns la telefon că oricum trebuia să merg în direcția opusă, deci nu avea sens să traversez strada. După asta au urmat 10 minute de așteptare până șoferul a ajuns la mine, pentru ca să aud din partea lui replica: „Ești musulmancă, nu te mai duc nicăieri atunci!”. A trântit ușa și a plecat înjurând. Atunci chiar am plâns, l-am așteptat atâta timp ca el într-un final să mă înjosească. Atunci am apelat din nou la serviciul de taxi și le-am spus că nu e pentru prima oară când șoferii angajați la ei își permit astfel de lucruri. Apelul meu a fost redirecționat la administrație, ca să-mi pot exprima toate pretențiile: „Sunt de religie islamică și asta a fost a treia oară când mă ciocnesc de astfel de atitudine din partea șoferilor. Eu interpretez asta ca o ofensă și nu voi mai apela la serviciul vostru pe viitor”. Evident că și-au cerut scuze pentru neplăceri, însă eu oricum mi-am ținut cuvântul.”
În speranța de a afla cum a fost soluționat cazul Anei, Victoria a contactat administratorul serviciului de taxi 14222, Stela Solomon, povestindu-i în detalii toate cele trei cazuri. În răspunsul său, Solomon a spus că aude despre acest caz pentru prima oară și că nimeni nu a apelat la ea vreodată pentru a raporta o astfel de situație. De asemenea, administratoarea a menționat că există un cod de conduită pentru șoferi și că aceștia au mulți clienți de naționalitate arabă, în special studenți care folosesc serviciul de taxi, ei reprezentând marea majoritate a clienților companiei. Astfel, acest caz ar trebui să însemne că serviciul nu ar trebui să se bucure de pasageri în general.
Atunci Victoria i-a oferit doamnei numărul de telefon al Anei pentru ca acesta să fie verificat în baza de date. După o pauză, administratorul a revenit, spunând că de pe acest număr niciodată nu au fost primite niciun fel de plângeri sau reclamații și că ar ține minte un astfel de caz dacă acesta ar fi avut loc. „Dacă nu are numărul meu de telefon înseamnă că nu a apelat la nimeni, pentru că operatorii noștri nu îi pot redirecționa apelul, unica variantă fiind să-i dea numărul meu”, a completat Stela Solomon.
Ana însă afirmă perfect inversul, spunând că în luna noiembrie a anului trecut a vorbit cu administratorul serviciului de taxi 14222 și că numărul ei trebuie să fie înregistrat în baza de date, pentru că obișnuia să folosească serviciul deseori înaintea incidentelor respective.
Informat, deci în siguranță!
Pentru a obține mai multe informații utile privind astfel de cazuri, Victoria s-a consultat cu Ion Bambuleac, jurist la Coaliția Nediscriminare. „În cazul ciocnirii cu descriminarea victima poate apela la Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (0-8003-3388) pe baza legii nr. 121 de asigurare a egalității. O altă variriantă ar fi să apeleze la Coaliția noastră (0-8003-8003/nedescriminare.md), unde îi va fi oferită o consultație gratuită cu un jurist specializat în cazurile de descriminare.”
Interesându-se ce a învățat Ana din toate aceste situații, iată ce răspuns a primit Victoria: „Începând să folosesc alt serviciu de taxi am înțeles că unele momente chiar nu merită o atenție atât de mare și că nu trebuie să mă supăr din cauza unor astfel de întâmplări, pentru că există oameni diferiți și trebuie să-i acceptăm așa cum sunt. Totodată, alegerea să închidem ochii la astfel de cazuri nu este nici ea corectă, pentru că astfel nu vor putea fi prevenite. Având drepturi, trebuie să le folosim fără ezitare și să mergem până la capăt”.
Acceptând alți oameni, le respectăm demnitatea
„Lumea observă, a continuat Ana, că musulmanii din Moldova doresc ca drepturile lor să fie respectate, să obțină spații speciale pentru rugăciuni sau sărbători. Totodată, societatea are o atitudine negativă față de aceste cerințe, Moldova fiind considerată o țară ortodoxă, iar faptul că „străinii” cer drepturi nu este tolerat, astfel încât în majoritatea cazurilor, musulmanii sunt echivalați cu emigranții.
Astăzi Europa a permis emigrarea refugiaților, însă împreună cu aceștia, pe pământurile vechiului continent a pășit și o bună parte din cei care pur și simplu s-au folosit de situația creată neavând statutul repectiv. Astfel, ei trebuie să respecte legea statului gazdă și nu doar să-și ceară drepturi. De asta, mereu când musulmanii sunt suspectați de violențe, omoruri și tot felul de crime, mă simt decepționată, pentru că un adevărat islamist nu ar face niciodată una ca asta, acestea sunt înfăptuirile celor care folosesc religia drept acoperire.”
„Cu care alte situații în care se manifesta intoleranța ai fost nevoită să te ciocnești?”
„Chiar dacă în Moldova sunt destul de mulți musulmani, observ din ce în ce mai des că oamenii nu pot înțelege convertirea mea. Ei manifestă milă, deoarece consideră că sunt impusă de soț să port batista, consideră că musulmancele sunt femei uitate care nu fac și nu văd nimic în afară de casă și copii, ceea ce nu este adevărat. Islamul îndeamnă femeile la autoperfecționare. E corect că Islamul eliberează femeia de necesitatea de a face bani, dar totodată acesta îi oferă alte responsabilități, neîncălcându-i drepturile, ci dimpotrivă, protejând-o.”
„Și cum totuși ar trebui să fie depășită descriminarea față de musulmani?”
„Oamenii care sunt informați corect despre Islam niciodată nu se vor manifesta negativ sau categoric față de această religie. Cred că oamenii care au avut ocazia să cunoască musulmani săritori la nevoie, indiferent de religia persoanei care are nevoie de ajutor, au înțeles deja că Islamul nu are tangențe cu fărădelegile din lume. Misiunea noastră aici, noi fiind minoritatea, e să demonstrăm prin exemplul nostru cum este Islamul cu adevărat, fără exagerări și dramatizări”, a concluzionat Ana.
Text de Victoria Boțan
Traducere: Alexandru Ursu
