(doc) Programul de activitate al Guvernului. Sturza își propune să obțină statutul de țară-candidat pentru aderarea la UE până în 2018

Bubulici Photography-5154
Foto:Photo Credit: Dinu Bubulici/#diez

A fost făcut public Programul de activitate a Guvernului Sturza pe care candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova îl va prezenta deputaților în cadrul ședinței plenare din 4 ianuarie.

Programul de activitate al Guvernului Sturza a fost întocmit pentru anii 2016-2018 și are ca obiectiv principal creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor, în special prin: dezvoltarea economiei și facilitarea creării locurilor de muncă bine plătite, eradicarea corupției și garantarea supremației legii, asigurarea securității personale, fortificarea capacității de apărare a țării, prestarea serviciilor publice accesibile și cost-eficiente, asigurarea protecției sociale pentru grupurile vulnerabile ale populației.

Potrivit Programului de activitate, atingerea acestor obiective va facilita integrarea europeană a Republicii Moldova. În acest scop, Guvernul își propune să creeze premisele necesare care vor asigura eligibilitatea Republicii Moldova privind obținerea statutului de țară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În același Program este specificat că Guvernul Republicii Moldova va pleda în continuare pentru dezideratul de reintegrare a țării, acesta reprezentând una dintre prioritățile de bază ale procesului de guvernare. Soluția politică a conflictului va fi corelată cu obiectivul de integrare europeană a țării. Reglementarea definitivă a conflictului trebuie să asigure caracterul viabil, democratic, independent și suveran al statului reunificat. Potrivit documentului, aceste obiective urmează să fie realizate într-un context complex, caracterizat prin scăderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, prin creșterea vulnerabilității sectorului bancar și a presiunilor fiscale. Criza politică amplifică mult aceste vulnerabilități.

Pe termen scurt, preocupările majore ale Guvernului Republicii Moldova sunt orientate spre înlăturarea riscurilor la adresa securității interne și externe a statului, spre stabilizarea sectorului bancar, spre sancționarea și combaterea fraudelor financiare, spre asigurarea unui echilibru între consolidarea fiscală sustenabilă și impulsionarea dezvoltării economice, precum și spre protejarea veniturilor cetățenilor.

Pe termen mediu, prioritățile Cabinetului de Miniștri includ:
– Creșterea economică incluzivă, implementarea efectivă a reformelor pentru ameliorarea climatului de afaceri și susținerea grupurilor vulnerabile ale societății;
– Combaterea corupției;
– Asigurarea supremației legii prin reformarea justiției și a instituțiilor de drept;
– Reintegrarea țării;
– Asigurarea accesului la educație;
– Asigurarea serviciilor de sănătate de calitate;
– Sporirea calității serviciilor prestate cetățenilor și antreprenorilor, reducerea costurilor administrative și a decalajelor de dezvoltare între regiuni, inclusiv prin realizarea reformei teritorial-administrative și a descentralizării;
– Asigurarea securității economice, financiare și energetice a țării.

Pentru asigurarea unei creșteri economice optime, durabile și incluzive, politicile economice vor avea la bază următoarele principii-cheie: libertatea economică și condițiile egale pentru toți agenții economici, concurența loială, sprijinul antreprenorilor, echilibrarea intereselor angajaților cu cele ale angajatorilor, stabilitatea macroeconomică și responsabilitatea financiar-bancară, consolidarea securității energetice. Eforturile Guvernului vor fi orientate spre sporirea competitivității și calității mărfurilor autohtone, creșterea exporturilor, inclusiv prin majorarea investițiilor în infrastructura economică, dezvoltarea agriculturii moderne și performante, crearea unui mediu atractiv și motivant pentru investiții.

Guvernul condus de Sturza își propune să construiască o societate bazată pe modelul social european. Sarcinile-cheie sunt simplificarea maximă a cadrului de reglementare, investițiile în dezvoltarea resursei umane, asigurarea șanselor egale, redistribuirea corectă și justă a veniturilor către grupurile defavorizate și garantarea protecției cetățeanului împotriva oricărui gen de discriminare. Investițiile în educație, știință, dezvoltarea tehnologiei informației și a serviciilor electronice reprezintă fundamentul unei societăți și al unei economii bazate pe cunoaștere și inovare. Transformarea sistemului educațional în unul relevant pentru dezvoltarea personală și cea profesională a cetățeanului este imperativă. În domeniul ocrotirii sănătății vom insista pe continuarea și aprofundarea reformelor, astfel încât locuitorii satelor și orașelor noastre să aibă, în egală măsură, acces la servicii de sănătate publică, medicale și farmaceutice de calitate.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente