Dorin Chirtoacă, inspirat de piesa lui Carla’s Dreams și a interpretei din România Delia – „Cum ne noi”, a lansat în această noapte, pe pagina sa de Facebook, o serie de mesaje contra candidatei sale pentru turul doi al alegerilor locale, Zinaida Greceanîi. Pe lângă imaginile cu Dorin Chirtoacă „Cum o noi, nimeni nu o va”, Chirtoacă a mai plasat și o parodie la piesa menționată mai sus.
Poezia repetă cuvintele lui Carla’s Dreams, fiind introduse mici modificări și cuvinte precum Vot și Primărie. Vedeți mai jos versiunea lui Dorin Chirtoacă a piesei „Cum o noi”.
Nu știm ce a vrut să spună candidatul liberal cu aceste versuri, dar în Post Scriptum-ul postării acesta scrie: „Noi cu nici un gând rău, așa e cântecul, ne cerem scuze, orice eventuale asemănări cu realitatea sunt pur întâmplătoare!”.
De asemenea, pe lângă parodie, au mai fost plasate și trei bannere având aceeași tematică. Însă la scurt timp, edilul a șters colajul de mai jos. Pe lângă laude din partea susținătorilor săi, mai multe persoane s-au arătat deranjate de mesajul promovat de Chirtoacă. „Da nu-i chiar frumos, cu alte cuvinte nu-i stă bine unui primar să degradeze așa. În rest sănătate și minte”.
Dar Dvs ce părere aveți despre postarea candidatului la Primărie? Ce a avut în vedere prin mesajul promovat?