ARTERAPIA este proiectul asociației Klumea, fondatoarele căreia, Nata Albot și Viorica Nagacevschi, și-au propus ca obiectiv colectarea de fonduri pentru animarea spațiilor din spitalele pentru copii din țară.
„Este o acțiune de caritate pe care o inițiem ca beneficiar al tuturor proiectelor noastre din această vară: Festivalul Tradițiilor Dulci – Mai Dulce, LAVENDER FEST și IA MANIA”, spune Nata Albot.
Decorarea spitalelor într-un mod artistic și creativ este o practică foarte des întâlnită în numeroase spitale din S.U.A. și Marea Britanie, ce angajează artiști care să le regândească designul, astfel încât acestea să capete un rol terapeutic și să transforme interacțiunea pacienților cu instituția sanitară într-o experiență mai ușor de gestionat, pozitivă și care implică un factor de stres mai mic.
Prima instituție medicală care urmează să fie decorată în cadrul proiectului ARTERAPIA va fi Spitalul Clinic Municipal Pentru Copii Nr. 1, de pe strada Serghei Lazo. „Atmosfera spitalelor din Moldova face din aceste instituții niște locuri de temut. Și într-adevăr, instituțiile medicale ar trebui să fie cât mai puțin prezente în viața noastră. Cu toate acestea, uneori problemele de sănătate ne aduc la ușa spitalului și de ce oare o asemenea vizită nu ar lăsa impresia de parcă ai fi fost într-o poveste? Credem că prin contribuția și efortul fiecăruia dintre noi șederea micuților în spital poate fi puțin mai plăcută, dacă vor fi înconjurați de această atmosferă frumoasă”, a mai adăugat Nata Albot.
Decorarea spațiilor va fi realizată cu ajutorul unui grup de designeri grafici, pictori și artiști care vor încerca, prin autocolante, obiecte de decor, picturi de pe pereți, să ajute pacienții să prindă mai mult curaj, să aibă mai multă speranță și încredere în propria vindecare.
Proiectul, care la prima etapă va începe cu holurile instituției, presupune nu doar vopsitul pereților, ci acoperirea pereților cu vinil, care să permită dezinfectarea acestora după necesitate, decorarea încăperilor cu obiecte din lut și lemn. Lucrările pline de culoare și dinamism vor presupune eroi din basmele românești.
În urma primului eveniment Klumea organizat în această duminică, Festivalul Tradițiilor Dulci Mai Dulce, s-a reușit colectarea sumei de 32 de mii de lei, bani proveniți din donațiile vizitatorilor festivalului, vânzarea biletelor, vânzarea tricourilor, dar și din donațiile personale ale unor suporteri anonimi. Cu aceste resurse putem începe decorarea primelor secții, iar pe parcurs, în funcție de rezultatele obținute, proiectul va porni o colectare de fonduri pe platformele sociale.
Mai jos vedeți câteva exemple din spitalele și centrele de recuperare care integrează arta în designul lor și în procesul de vindecare: