Peripeția începe: 9 bloggeri români și unul american vor Descoperi Moldova

collage2
Foto:Bloggerii participanți la proiectul Descoperă Moldova

După ce un grup de bloggeri moldoveni a Redescoperit Moldova în toamna anului trecut, vizitând câteva locații istorice la nordul Republicii, acum, un grup de bloggeri români a decis să le urmeze calea pentru a descoperi bogățiile meleagurilor basarabene.

Gazda evenimentului este bloggerița Orheianca care, după infotripul „Prin Neamț”, în cadrul căruia a făcut cunoștință cu mai mulți colegi români din aceeași breaslă a decis să organizeze un eveniment, prin intermediul căruia va familiariza vecinii de peste Prut cu tradițiile, gastronomia și vinurile moldovenești.

Astfel, în perioada 21 – 25 aprilie, participanții și anume:
# 9 bloggeri din România
# un blogger din Statele Unite ale Americii
# 6 bloggeri din Moldova vor vizita diferite vinării și locații de importanță națională și istorică.

Chiar dacă Moldova și România sunt țări vecine și ne pare aparent ușor să facem mici voiajuri între acestea, românii au fost nevoiți să petreacă ore în șir la secția de pașapoarte, pentru a-și face actele necesare pentru a călca peste hotarele Republicii Moldova.

Pentru a vedea locurile pe care le vor vizita bloggerii români, dar și impresiile acestora, urmărește pagina Descoperă Moldova și află de ce ei au decis să pornească într-o călătorie în Basarabia. Proiectul este susținut de organizația USAID CEED II.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine