„Game of Thrones” se reîntoarce în Moldova cu premiera sezonului 5

suncommunications game of thrones
Foto: Sun Communications îți aduce al cincilea sezon de Game of Thrones în Moldova

Din 13 aprilie, în fiecare zi de luni, HBO îți aduce în exclusivitate prin Sun Communications premiera originală a celei mai așteptate producții cinema a anului, serialul premiat cu 14 premii la gala Emmy și fenomenul la nivel mondial – sezonul 5 din „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor).

Sezonul 5 e bazat, în mare parte, pe volumele 4 și 5 ale faimosului roman „Cântec de gheață și foc”, intitulate „Festinul ciorilor” și „Dansul dragonilor”. Filmările au durat șase luni, în regiuni ca Dubrovnik și Šibenik din Croația, Alhambra din Granada, Podul Roman din Córdoba, Palatul Alcázar de Sevilla și Plaza de Toros din Spania, orașul Belfast din Marea Britanie și peisaje naturale din Islanda.

Bugetul estimativ alocat per fiecare episod este în jur de 8 mln de dolari, suma pentru întreaga producție de sezon ajungând la 80 mln de dolari.

Războiul celor Cinci Regi, considerat cândva că ar fi pe sfârșite, ia o nouă turnură plină de haos și intrigă. O serie de povești vor ajunge la un deznodământ inevitabil și, de multe ori, sângeros. După decesele șocante din sezonul patru (Jeoffrey, Tywin, Oberyn, Shae), noul sezon începe cu un vid de putere pe care protagoniștii din Westeros și Essos vor să-l acopere.

În acest sezon asistăm la unele dintre cele mai explozive scene, odată ce promisiunea că „iarna se apropie” devine mai amenințătoare ca oricând. Westeros se află pe muchie de colaps, iar profitorii vor fi seduși de tentația de a folosi situația în propriul interes, cât tărâmul supraviețuiește.

Te invităm să trăiește o experiență plină de duplicitate și trădare, noblețe și onoare, cucerire și triumf, împreună cu canalul HBO, regăsit exclusiv în grila TV a Sun Communications, prin pachetul MAXPAK. Pentru activarea pachetului apelează acum la:

# Chișinău (022) 86 0000
# Bălți (0231) 83 000
# Cahul (0299) 86 000

Află mai multe pe: site-ul oficial al Sun Communications, pagina de Facebook Sun Communications, sau pe HBO.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente