Există bloguri care merită citite și recitite, pentru că au gânduri, idei și stări printre care, deseori, ne regăsim. Am ales o listă de bloguri din Republica Moldova ce merită a fi urmărite:
Totuși, libertatea nu e neapărat ceva bun. Din 100 de oameni doar unul ar ști ce să facă cu ea, restul ar suferi. Omenii au nevoie de conducător. Expresia „să facă cu ea” conține o cacofonie. Din adâncul sufletului, mă cac pe fața celui care a inventat acest termen. În încercarea de a evita cacofonii, de multe ori, oamenii comit greșeli gramaticale, numite cacologii. Eu nu recunosc cacofoniile. Asta-i bred.
Apropo de bred, cât costă o pâine neagră în Islanda?
Nu sunt un idiot anonim care se ascunde după un pseudonim şi nu-şi asumă ceea ce scrie, spune. dacă vrei să mă saluţi, să mă înjuri, să-mi ceri un număr de telefon printează pozele de mai jos, şi mergi cu ele în mână de-a lungul străzii 31 august (haha Chişinău) şi priveşte trecătorii. Printre ei sunt şi eu. Numa’ cî vă rog, nu-ni leşînaţ şi nu dibiliţ.
„Când eram mic-mic, cam de 5 – 6 ani, încă nu mergeam la școala, m-a trimis mama la magazin. Auzise că au adus sandale pentru copii. Era sfârșitul anilor 70, cred că era începutul de vară din 1979 sau din 1980. Mi-a dat 5 ruble sovietice, m-am dus, am măsurat, am cumpărat, am venit acasă bucuros”.
„Încerc să îmi închipui un bunic neamț. Nepotu-său se întoarce de la Kindergarten, unde tocmai li s-a povestit despre cel de-ai Doilea Mondial. Nepotul îl întreabă: „Nenea Fritz, matale de ce ai ars evrei pe foc?”
Și mai departe mi-l închipui pe bunel în orice ipostază: cum îi dă o palmă la ceafă nepotului și îl trimite la culcare; sau cum pleacă ochii, rușinat și îl roagă să schimbe tema; sau cum începe a plânge, recunoscând că a făcut greșeala cea mai mare a vieții lui.
Un lucru nu mi-l închipui — cum îi spune nepotului: „așa erau timpurile”.
„Așa erau timpurile” este un leac național. Scuza universală care blochează remușcările și justifică mârșăviile făcute de-a lungul vieții.
Timpurile sunt întotdeauna la fel. Timpurile pot deveni mai tensionate, mai grele, mai strașnice — din cauza unei armate imense de executanți, la care „așa sunt timpurile”.
„Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” /Matei 24:35-36/”
„E altfel băieţi, dacă în politică voi dintăi ţipaţi şi apoi faceţi, apoi în afaceri e invers: faci şi abia apoi comunici, şi mie asta îmi place, că întâi se lucrează şi apoi se dă din gură.
În afaceri, nimeni nu ar face concerte de zeci de mii de euro şi apoi ar rămâne fără partid afacere.”
„Am înțeles că mă deranjează să văd postări despre cât este de rămasă în urmă Moldova. Mai ales când asta spun ce-i care sunt plecați. Încă n-am reușit să-mi descos bine sentimentele să văd dacă-i invidie pentru cei care sunt fericiți unde sunt, sau e un fel de dispreț pentru cei care compară niște țări care au avut o istorie mult prea diferită pentru a putea fi comparate.”
Noroc. De când am venit în California am avut şi mai am o frică de a scrie. Reţinere ar fi cuvântul mai potrivit. Asta pentru că statul California nu e deloc ca-n filme. Şi nu o spun în nume de rău, ci constat un fapt.
„Anul acesta California se confruntă cu cea mai mare secetă din ultimii 134 de ani. O sută treizeci şi patru de ani nu a fost atât de cald cum e în 2014. Chiar ieri, azi şi alaltăieri au fost temperaturi de peste 45 de grade la umbră. Nu te-amăgi cu „e aproape de Ocean, e mai răcoare”. Crede-mă, toate cele 50 şi ceva de grade Celsius îţi frig creierii mai ceva decât soarele hipiot din Turcia.”
„Eu nu înţeleg de ce trebuie să ai un blog. Colega mea E. nu are blog. Am întrebat-o de ce, ea mi-a răspuns de cine – din cauza lui Dostoievski şi a lui Cehov ea a încetat în general să mai scrie. Şi eu sunt de acord – dacă ajungi să-i ceteşti pe Dosto sau Shakespeare sau altul/alta cu coaie, devine absolut indecent şi nepoliticos să te apuci să scrii. Dar aşa cum trăim într-o societate în care obrazul gros are cotă înaltă pe piaţă, scriu şi eu fară nicio jenă.”
