Pasagerii Air Moldova vor primi mere, struguri și prune

dscf2287r
Foto: Imagine-simbol de la Brussels Airlines. PC: airliners.net

„Un măr pentru fiecare pasager” este o măsură luată de Guvern din cadrul acțiunii „Fructele noastre sunt cele mai gustoase”, care are scopul de a susține sectorul agricol din Moldova.

De asemenea, din 1 septembrie va demara acțiunea „Un măr pentru sănătate”, în cadrul căreia se vor oferi mere în valoare de 20 de milioane de lei pentru grădinițe, școli și armată.

Pe 30 august, va avea loc evenimentul „Plăcinta care ne uneşte”, unde premierul Iurie Leancă și colegii săi vor participa la prepararea unei plăcinte cu mere. „Vom invita oamenii să guste din, credem, cea mai mare plăcintă cu mere din istoria Moldovei”, a precizat premierul.

În cadrul aceleiași serii de măsuri, în toate raioanele vor fi organizate iarmaroace agricole, iar la sfârșitul lunii august, în Piața Marii Adunări Naționale, vor fi amplasate gherete, unde producătorii autohtoni își vor putea vinde marfa.

Aceste măsuri au fost luate cu scopul de a sprijini agricultorii locali, afectați de sancțiunile impuse de Federația Rusă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente