Unul dintre secretele unui zâmbet sănătos constă în adoptarea unei diete alimentare corecte, care ne ajută să ne păstrăm zâmbetul strălucitor şi gingiile sănătoase. Iată care sunt cinci alimente pe care specialiștii ne recomandă să le evităm.
Potrivit medicului implantolog Taner Chemal, citat de Mediafax, există cinci grupuri principale de alimente ce trebuie evitate pentru a avea o dantură sănătoasă şi strălucitoare:
#1. Băuturile dulci
Atunci când bacteriile din gură descompun zaharurile simple se produc acizi. Acizii demineralizează smalţul dentar şi permit formarea cariei dentare. Toate băuturile răcoritoare, inclusiv sucurile proaspete din fructe, constau aproape în întregime din zaharuri simple. Dacă mai sunt şi acidulate (carbogazoase), concentraţia dăunătoare de acizi va creşte şi mai mult. Există studii făcute de Asociaţia Dentară Americană care demonstrează caracterul nociv al acestor băuturi asupra smalţului, pe primul loc clasându-se cele utilizate de sportivi.
#2. Dulciurile
Fie că vorbim despre bomboane sau prăjituri, acestea au o mare concentraţie de zahăr rafinat, ceea ce duce la creşterea considerabilă a nivelului de acizi din gură. Bomboanele, în special cele gumate, jeleurile şi rahatul sunt cele mai periculoase, din cauză că acestea aderă puternic de suprafaţa dinţilor şi a lucrărilor dentare, îngreunând foarte mult misiunea de curăţare a salivei.
#3. Alimente bogate în amidon
Amidonul este un component al alimentelor care ridică foarte mult concentraţia de acid din cavitatea orală. Se găseşte din belşug în pâine, produsele de patiserie, pastele făinoase, orez şi cartofi. Cu cât amidonul din aceste alimente este mai procesat, cu atât va provoca un nivel mai mare de acizi în gură. Amidonul negătit din legume nu pune în pericol smalţul dentar.
#4. Cereale gata preparate pentru micul dejun
Amestecul de zahăr şi amidon din compoziţia acestora le conferă un caracter nociv pentru smalţul dentar. Ca şi în cazul produselor de patiserie care conţin zahăr şi amidon procesat, aceste cereale sunt lipicioase şi aderă de dinţi, funcţionând ca un magnet pentru placa bacteriană.
#5. Cafeaua, ceaiul și vinul roșu
Dacă sunt îndulcite, aceste băuturi ridică nivelul de acizi din gură, slăbind smalţul dentar. Sorbirea lor lentă le face şi mai periculoase, deoarece determină valori ridicate ale acizilor pentru o lungă perioadă de timp. Totodată, aceste băuturi pătează dinţii.