Luna mai 2014 are un pronunțat caracter relațional. Pune în evidență, într-un mod acut și uneori neașteptat, relațiile de cuplu, dar și pe cele de colaborare, asociere sau prietenie.
La nivel macro, în mai 2014 revin în prim-plan conflictele, atacurile, preocupările legate de pace, război, reuniuni de urgență, demersuri diplomatice, tratate, înțelegeri. Apele se liniștesc într-o oarecare măsură în ultima decadă din mai 2014, când Soarele, aflat acum în Gemeni, poate juca rolul de moderator, mediator, pacificator, relatează eastrolog.com.
Berbec
Pe 3 mai 2014, Venus, planeta iubirii, armoniei, intră în Berbec, unde rămâne spre sfârșitul lunii (29). Cu Venus alături, se îndulcește sufletul, gesturile îți devin tandre, iar aerul din jur se încarcă de senzualitate.
Dragostea, veselia, plăcerile, frumusețea își fac tot mai mult loc în viața ta. Acorzi multă atenție felului în care arăți, înclini mai mult decât de obicei spre grație și eleganță. Farmecul dezarmează, seduce, vrăjește. Conjuncturile cu potențial romantic se înmulțesc semnificativ.
În plan profesional, luna mai 2014 este o perioadă activă, dar mai eficientă în a doua jumătate a lunii.
Stresul continuă să-ți apese pe umeri, dar prezența lui Venus în Berbec te îndeamnă să vezi lucrurile în culori mai vesele.
Taur
Luna mai este în general luna Taurului și îți poate aduce multe motive de satisfacție, dar în 2014 nu promite mari împliniri sentimentale.
Lucrurile se petrec la un nivel mai degrabă mental sau psihic decât faptic. Poți avea momente de singurătate sau decepție, de renunțare sau de sacrificiu, de analiză, reevaluare sau gestație.
Te deschizi mai greu relațional, eviți să-ți exprimi sentimentele, întâmpini diverse limitări.
Financiar, în mai 2014 poți face bani din idei ingenioase, din muncă intelectuală sau din comunicare.
Ieși cât mai mult în societate, întâlnește-te cu prietenii, participă la activități de grup!
Gemeni
Relațiile pot fi foarte plăcute și confortabile, atâta timp cât domnește spiritul camaraderesc și cât cuplul împărtășește preocupări comune, dar tind să opereze mai mult la un nivel rațional și oarecum impersonal sau superficial. Luna mai 2014 nu este una dintre acele perioade încărcate de freamăt și emoție, care îți răscolesc sufletul și te pun pe jar, dar poate fi o perioadă în care te distrezi foarte bine și râzi în hohote alături de partener/parteneră.
Te organizezi mai bine și ai mai mult spor începând cu a două jumătate a lunii, iar ultima decadă din mai, 2014, promite succes.
Sănătatea Gemenilor se îmbunătățește în a doua parte a lunii, care aduce multă vitalitate și posibile rezolvări medicale.
Rac
Se poate să treci prin clipe în care tu și perechea să aveți viziuni diferite asupra unui lucru și să va fie greu să negociați o soluție acceptabilă pentru ambii, să ai uneori senzația că celălalt nu te înțelege sau nu îți acordă destulă atenție, ori să trebuiască să faceți front comun împotriva unei încercări care vine din afară.
Relațiile îți pot influența la un moment dat cariera sau poziția, în mod surprinzător.
Important este că ai multă hotărâre și putere de muncă, iar ceea ce întreprinzi are sorți de izbândă.
Fizic, Racii sunt într-o formă destul de bună, mai ales în primele două decade din mai 2014.
Leu
Dragostea are capacitatea de a-ți influența gândirea și concepțiile, de a-ți deschide noi orizonturi. În luna mai 2014, Leii pot explora dimensiuni spirituale nebănuite sau pot descoperi lumea alături de persoana iubită.
Călătoriile cu tentă romantică, relațiile care se înfiripă la distanță sau care trec peste bariere culturale, religioase sau chiar morale sunt alte posibilități prezente în ofertă lunii mai 2014.
Financiar, în mai 2014 Leii au motive de optimism: Mercur, stăpânul casei banilor Leului, se află într-o poziție excelentă.
Sănătatea Leilor nu trebuie scăpată din ochi în prima parte a lunii mai 2014.
Fecioară
Jupiter îți hrănește poftele romantice, care de la o vreme te bântuie tot mai mult (uimitor de mult pentru Fecioară, care este de obicei perfect rațională!), te incită la exuberanță emoțională și îți furnizează ocazii favorabile.
Sentimentele devin mai nuanțate, trăirile mai profunde, iar atenția ți se îndreaptă către aspectele psihologice ale relației, către latura ei misterioasă, care se vrea descifrată.
Pentru Fecioară, luna mai 2014 se anunța excelentă, cu un mare potențial realizator.
Ai energie, ai forță și ai un moral de zile mari. În mai 2014 este foarte puțin probabil să se ivească neplăceri legate de sănătate.
Balanță
Cu Venus în casă cuplului, nevoia de afecțiune se amplifică, te îndrepți mai ușor către celălalt și crește înclinația de a te purta cochet și seducător. Este vremea când poți să cucerești, să sudezi, să te împaci.
Dacă nu ai încă o relație, pornești cu mai multă tragere de inimă în căutarea ei, iar dacă ai una, cauți să o faci mai dulce, mai veselă și mai plăcută. La așa purtări șarmante, bineînțeles că răspunsul va fi pe măsură.
Finanțele Balanței se mișcă mulțumitor și pot apărea noi idei de afaceri sau de investiții.
Cu Soarele în casă a opta solară, s-ar putea că tonusul să nu fie chiar la înălțime în primele două decade din mai 2014.
Scorpion
În această perioadă ești mai atent(ă) la omul de alături, ai o disponibilitate mai mare de a-l înțelege, de a privi lucrurile și din punctul său de vedere. Acesta, la rându-i, poate să aibă mai multă nevoie de atenție din partea ta.
Pe de altă parte, poziția lui Venus spune că în luna mai 2014 tu și perechea puteți coopera în muncă sau puteți negocia împărțirea sarcinilor și a responsabilităților.
Luna mai 2014 favorizează relațiile cu publicul și cu clienții și poate aduce noi contracte.
Sănătatea rămâne în atenție. În mai 2014 axa bolilor Scorpionului este încărcată, iar Marte, stăpânul Scorpionului, este tot într-o poziție delicată.
Săgetător
Venus patronează amorul, plăcerile și bucuria de a trăi. Vine înveșmântată în valuri de romantism și răspândește în jur parfumul irezistibil al seducției. Te îndeamnă să-ți etalezi sex-appealul și cochetaria și te atrage în locuri și împrejurări în care poți întâlni dragostea.
Venus este adepta aventurilor galante, născute din pură afecțiune și dorință, fără legătură cu responsabilitățile sau cu convențiile.
Financiar stai bine, cât timp nu te lansezi în acțiuni nechibzuite.
Sfat: Reia legăturile cu prietenii pe care nu i-ai văzut de multă vreme!
Capricorn
Se poate să discuți cu perechea despre fondarea unui cămin sau, dacă ați fondat deja unul, despre construirea sau cumpărarea unei case, despre amenajarea locuinței sau despre alte lucruri care să va facă conviețuirea mai confortabilă, mai împlinită, mai frumoasă.
În mai 2014, în căminul Capricornului este rost de musafiri sau de reuniuni de familie.
Sexualitatea este mai plină, mai bogată, dar o controlezi cu atenție și nu te desfășori pe de-a-ntregul decât dacă ești sigur(ă) de sentimentele persoanei cu care vrei să o împărtășești.
Vărsător
Pe data de 7 mai 2014 Mercur intră în casa dragostei și a erotismului Vărsătorului, iar atmosfera se înviorează: crește tendința către flirt, atitudinea devine mai jucăușă, mai zglobie, mai deschisă către experiment.
Acum se poate să citești despre sex, să afli informații utile pentru viață intimă sau să încerci lucruri noi, nemaincercate. Atracțiile sunt stimulate de comunicare și de compatibilitatea intelectuală.
Banii vin din muncă, dar și din specularea unor conjuncturi favorabile.
Ești în formă: ai energie și putere de muncă, te bucuri de o rezistentă admirabilă.
Pești
Acum apreciezi mai mult confortul, siguranța și afecțiunea profundă dar potolită. Nu prea ești înclinat(ă) spre pasiuni sălbatice și zbuciumate. Nu vrei nici să te agiți prea mult, nici să-ți asumi riscuri prea mari. Cel puțin pentru moment.
Partenerul/partenera de cuplu este mai degrabă un asociat în afaceri, cu care socotești ce achiziții mai trebuie făcute, cum trebuie administrați banii sau cum se poate obține un câștig în plus.
S-ar putea, la fel de bine, să te bazezi pe un membru al familiei pentru a face unele schimbări, înnoiri sau reparații prin casă.
Te așteaptă o perioadă foarte activă, plină de întâlniri și alergături, poate chiar de călătorii în scop profesional. Ai mai multe interese simultan și felurite curiozități.
Îi mulțumim frumos Anei Costov pentru ilustrații și îi dorim mult succes!