(foto, video) Profesorii ar putea ieși în grevă generală înainte examenelor de BAC

1209009_677364802327297_6744302132036089651_n
Foto:PC: CNSM

Reprezentanții Sindicatului Educației și Științei (SEȘ) au organizat vineri, 11 aprilie curent, un miting de amploare în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din capitală, unde au cerut autorităților majorarea salariilor cu 50 la sută pentru cadrele didactice.

Profesorii scandau că nu pot să continue să activeze în asemenea condiții, cu salarii mici și vor fi nevoiți să recurgă la grevă generală înainte de examenele de bacalaureat dacă autoritățile nu vor urgenta majorarea salariilor cu 50%. Potrivit celor protestatarilor o majorare de 20% a salariilor, începând cu luna septembrie, este puțin pentru munca profesorului. Aceștia promit că vor continua negocierile cu Guvernul și nu vor ceda.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a ieşit în faţa profesorilor protestatari şi a solicitat timp pentru găsirea unor soluții de majorare a salariilor. Premierul a afirmat că ministerele responsabile de Educație, Economie şi Muncă au nevoie de timp pentru a identifica bani şi a face calculele necesare. „Ne gândim de unde să găsim aceste resurse financiare pentru ca Dvs. să simțiți. Știm că trebuie să vă mai oferim o primă pentru acest an și vă vom oferi această primă. Trebuie să majorăm salariul Dvs. mediu, la salariului mediu pe economie. Acestea sunt angajamentele pe care sigur le vom onora. În acest an, noi investim din banii noștri și din banii Băncii Mondiale. Zilele acestea vin 20 mln euro de la Guvernul României bani care vor fi investiți în școlile și grădinițele din Republica Moldova. Noi știm foarte bine că atât timp cât nu există cadre didactice bine salarizați care se pot gândi la calitatea studiilor și nu la cum să supraviețuiască, niciodată nu vom putea asigura studii de calitate”, a declarat premierul în fața pedagogilor.

„Ceea ce vă rog în acestă fază este să ne dați voie să mai facem calcule fiindcă încă nu avem resurse identificate. În același timp o să continuăm negocierile cu cei din sindicate după cum am promis. Greva generală este dreptul dvs, dar nu uitați că avem cu toții responsabilități. Noi de la Guvern avem responsabilități să vă creăm condiții decente, iar Dvs. aveți responsabilitatea să asigurați educația, studiile în școală, mai ales că ne apropiem de finalizarea anului școlar. E cea mai importantă perioadă acum. Haideți să fim responsabili”, le-a cerut Iurie Leancă profesorilor.

La finalul mitingului, reprezentanții SEȘ au adoptat o Rezoluție care a fost înaintată Guvernului Republicii Moldova. În Rezoluție au fost incluse revendicările înaintate de sindicaliști, unde cer de la autorități majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%; stabilirea cuantumului salariului pentru categoria I a Reţelei tarifare unice în mărime egală minimului de existenţă; majorarea sporului la salariu pentru deţinătorii gradelor ştiinţifice „doctor în ştiinţe” – 1.000 lei şi „doctor habilitat” – 1.500 lei; majorarea cuantumului burselor de studii pentru toate categoriile tineretului studios, începând cu 01 ianuarie 2014, etc.

988416_677365875660523_250110804959064880_n

1454752_677364922327285_9167612624437544452_n

1549357_677366015660509_8678089813510832291_n

10013869_677365048993939_7465749949695604291_n

10154552_677365772327200_490264429603596685_n

10156154_677365235660587_9023214374160366207_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente