Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014 se vor desfășura în perioada 7 – 23 februarie 2014. Până atunci vă prezentăm sportivii care vor evolua pentru Republica Moldova la Soci. Unul din ei este românul Bogdan Macovei.
Bogdan Macovei s-a născut pe 28 ianuarie 1983 în comuna Vatra Dornei, România. A început să practice sportul la vârsta de patru ani, fiind îndrumat de profesorul Brăduț Iedinakiewicz, dar în urma unui accident suferit la vârsta de 10 ani, când și-a frânt un picior, a renunțat la schi. După un an, el s-a înscris la secția de sanie, unde a fost pregătit de profesorii Gigi Rusu și Ilie Rusoi.
Din anul 2003, Bogdan Macovei face parte din lotul național al Republicii Moldova, fiind antrenat de Ioan Apostol. Macovei a mai evoluat sub drapelul Moldovei la Jocurile Olimpice de la Torino din 2006 și la cele din Vancouver din 2010, unde a încheiat pe locul 33 în proba individuală de sanie.
La Soci, sportivul dorește să obțină un rezultat mai bun. Macovei este conștient că Moldova nu poate pretinde la vreo medalie la aceste jocuri olimpice, dar este convins că poate să încheie printre primii 25.
Până la Jocurile Olimpice de iarna, Bogdan Macovei va mai disputa ultimele două etape ordinare ale Cupei Mondiale și Cupa Europei.
Sursa: trm.md