Doina Podureţ și-a făcut studiile în Portugalia. Erasmus a ajutat-o să ajungă la Universidade da Beira Interior. Acum este angajată într-o companie americană de comerț online.
„Referitor la ce ține de selecția pentru Erasmus, nu am primit vestea bună din prima. Dosarul de aplicare a fost chiar destul de bun: aveam medie bună, luasem notă mare şi la interviu, şi la testul de limbă străină (engleză) aveam şi experienţă de voluntariat. Mai erau necesare și CV-ul, scrisoare de recomandare de la un profesor, scrisoare de motivaţie şi un plan de studiu. Din păcate însă, finanţare nu era pentru toţi doritorii.
Iniţial, în aprilie (atunci au fost aplicările şi afişate rezultatele) au fost aleşi 7 studenţi, doar pentru aţâţia era finanţare, dar nu mă număram şi eu printre ei.
Mă resemnasem cu ideea şi eram hotărâtă să aplic în anul următor, iar câteva luni mai târziu, fix cu o zi înainte să se încheie anul universitar şi să plec acasă, am fost anunţată că au mai fost alocate fonduri şi mă număr printre norocoşii care totuşi vor merge în Erasmus.
Evident că am fost super entuziasmată şi nu-mi venea să cred, mai ales pentru că deja eram cam împăcată cu gândul că nu mai plec nicăieri.
Acum mă bucur enorm să mă ştiu printre cei care au avut şansa să guste din experienţa Erasmus.
Mi-a plăcut Erasmus pentru că am cumulat (în doar 4,5 luni) o paletă foarte largă de experienţe şi oportunităţi. A fost o continuă surpriză şi avalanşă de emoţii, încă din momentul când am aflat că voi pleca, şi până când m-am întors înapoi. A fost ceva ce trebuie trăit pentru a putea fi înţeles.
Datorită Erasmus-ului, am ajuns să văd atât de multe locuri noi, pe care unii nu reuşesc să le vădă într-o viaţă.
Eu aveam doar 21 ani când am călătorit în Maroc, prin munţii Atlas şi deşertul Sahara, când am întâlnit anul nou în centrul Londrei şi-am văzut live focurile de artificii care erau postate şi admirate pe toate culmile internetului, când am înotat prima dată în oceanul Atlantic, când am ajuns pe bucăţica de rai numită Madeira, pe care am înconjurat-o în lung şi-n lat, dar şi pe cel mai înalt punct de pe Portugalia continentală – Torre – la doar câţiva km de Covilhã, orăşelul în care studiam eu.
Tot datorită Erasmus-ului am învăţat portugheză, am vizitat nu doar Lisabona, Porto şi alte orăşele din Portugalia, dar şi Spania, UK şi chiar o părticică din Maroc.
Nu e ca şi cum am descoperit ceva extraordinar, sau am urcat pe vârf de Everest, dar sunt totuşi nişte experienţe care te crează şi te lasă cu multe multe ore de povestit tuturor doritorilor să asculte chiar şi la 2 ani distanţă.
Pentru că de altfel, cum a fost spus: O dată Erasmus, mereu Erasmus!”
