TEEN AGE este un proiect lansat de #diez despre tinerii talentați, care, prin creativitatea, energia și inițiativele lor, aduc schimbări în comunitate. Proiectul este dedicat tinerilor artiști, sportivi, cântăreți, activiști și altor membri din tânăra generație care inspiră prin exemplul lor.
Povestim despre realizările și ideile lor, creând un spațiu pentru dialog, schimb de experiență și valorificarea potențialului generațiilor viitoare.
Conform datelor statistice, tinerii reprezintă un sfert din populația țării, iar vocea fiecăruia dintre ei este foarte importantă pentru viitorul nostru. Faceți cunoștință cu tinerii noștri curajoși!
Dilear Frolov
Dilear Frolov studiază meseria de inginer electrician la școala profesională nr. 2 din Cahul. În paralel, lucrează în funcție de coordonator de voluntari la Centrul Municipal de Tineret din Cahul. Este pasionat de stand-up comedy, iar în timpul liber cântă la ukulele. A învățat limba română și visează să urmeze o facultate de teatru pentru a studia comedia.
Anastasia Cornei
Anastasia Cornei este o tânără activistă din Ungheni. Are 18 ani și este elevă în clasa a XII-a. Face parte din două organizații: Asociația Internațională a Tineretului și Asociația Tinerilor Diplomați. De asemenea, este președinta Consiliului Elevilor din liceul său. A absolvit școala de muzică, iar în timpul liber îi place să cânte la pian sau să joace volei.
Valeria Jidraș
Valeria Jidraș este studentă la Filologie, pasionată de jurnalism și activism civic. Tânăra, timp de cinci ani, răspunde miilor de scrisori care ajung la Academia lui Moș Crăciun și este sigură că voluntariatul pentru cauze nobile este contagios. În același timp, Valeria lucrează în cadrul unei redacții internaționale, GenZette, și scrie pentru tineri despre cele mai importante evenimente de actualitate din Republica Moldova.
Alexandra Dolgopolova
Alexandra Dolgopolova, o tânăra activistă, a fondat în orașul Bălți organizația publică OPEN MIND ART, care reunește tineri creativi și le oferă o scenă deschisă pentru performanță și dezvoltare. Alexandra ne-a povestit de ce orașul are nevoie de inițiative locale și de ce este important ca tinerii să aibă o platformă pentru a se exprima.