Programul lui Traian Băsescu la Chișinău

Nicolae-Timofti-si-Traian-Basescu-la-Cotroceni
Foto:Care este programul lui Traian Băsescu la Chişinău PC: presidency.ro

Preşedintele României, Traian Băsescu, va vizita astăzi Republica Moldova, la invitaţia preşedintelui Nicolae Timofti.

Traian Băsescu va fi întâmpinat în cadrul unei ceremonii oficiale de către omologul său Nicolae Timofti, la Reşedinţa de stat, începând cu ora 10.00. Ulterior, cei doi vor purta consultări tet-a-tet. Preşedinţii Republicii Moldova şi României vor susţine o conferinţă de presă comună la ora 11.10.

Preşedintele României are programate, de asemenea, întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă şi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. În timpul vizitei sale la Chişinău, Traian Băsescu va purta discuţii şi cu preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu şi preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

De asemenea, Traian Băsescu va depune flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar seara va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova.

Vizita președinteului român va dura o singură zi.

Aceasta va fi a cincea vizită a lui Traian Băsescu în Republica Moldova în calitate de preşedinte. Prima a avut loc la 21 ianuarie 2005, la scurt timp după ce a preluat mandatul de şef al statului. De asemenea, Traian Băsescu a mai efectuat vizite în Republica Moldova la 16 ianaurie 2007, 20 august 2008 şi 27-28 ianuarie 2010.Traian Băsescu urma să vină la Chişinău în luna februarie, dar vizita a fost contramandată din cauza stării de sănătate a lui Nicolae Timofti, care în acea perioadă a suferit o colecistită.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente