Duminică, 25 mai 2014, ora 11:00, la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu” va avea loc Cupa Șefului Serviciului Fiscal de Stat „Ce? Unde? Când?”.
Evenimentul este organizat de către Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale în colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat și constă în desfășurarea unui concurs de cunoștințe generale, în formatul Cupelor de „Ce? Unde? Când?”. În cadrul acestui maraton intelectual, echipele, formate din 6 jucători, vor concura într-o competiție paralelă de întrebări – răspunsuri, cu 36 de întrebări ce vizează o varietate largă de subiecte, inclusiv și subiecte ce țin de finanțe publice și fiscalitate.
Grupul țintă îl constituie echipele formate prioritar din elevi și studenți, participarea altor echipe fiind, de asemenea, binevenită. Numărul maxim de echipe participante – 15.
În scopul unei bune desfășurări a evenimentului, organizatorii solicită respectuos înregistrarea prealabilă a echipelor. Înregistrarea va avea loc printr-un comentariu la știrea despre Cupa Șefului Serviciului Fiscal de Stat „Ce? Unde? Când?”, de pe cuc.md sau pe pagina evenimentului de pe Facebook.
Cupa Șefului Serviciului Fiscal de Stat „Ce? Unde? Când?” este organizată cu suportul Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu”. Invităm reprezentanții instituțiilor media, fiind oferite oportunități de a realiza filmări și de a comunica cu organizatorii și participanții la eveniment.