Pentru că tinerețea este perioada în care ne clădim cele mai mărețe planuri și vise, riscul de a greși în încercarea de a le atinge este unul destul de mare. Fiecare generație comite gafele ei, însă există și greșeli la care sunt predispuși majoritatea tinerilor aflați în preajma vârstei de 20 de ani.
Jason Nazar, fondatorul Docstoc, o platformă pentru antreprenorii aflați la început de drum, a explicat pentru Forbes care sunt lucrurile pe care tinerii nu prea le înțeleg în jurul vârstei de 20 de ani, relevă Ziare.com.
Timpul nu este o resursă nelimitată, așa că tinerețea nu te ajută decât pentru o perioadă scurtă. Vremea trece, iar peste câțiva ani nu vei mai putea profita de avantajul vârstei.
Ești talentat, dar talentul se irosește dacă nu este exploatat cum trebuie. Degeaba ai potențial, dacă nu îl exploatezi la capacitate maximă, dacă nu îți educi calitățile, astfel încât să dai tot ce ai mai bun.
Dimineața dăm cel mai bun randament, așa că ar fi bine să pui ceasul să sune și să încerci să faci cât mai multe lucruri în prima parte a zilei.
Nu poți face cariera în social media, pentru că nu ai garanția că platformele de socializare vor mai exista peste cinci ani.
Răspunde la telefon și nu te ascunde în spatele computerelor, pentru că marile negocieri nu se poartă pe Internet, ci prin discuții.
Fii primul care ajunge și ultimul care pleacă, pentru că ai multe de învățat și de observat la început de drum.
Nu aștepta sa ți se spună ce să faci, pentru că așa nu o să ajungi să fii niciodată peste ceilalți și să ți se predea responsabilități.
Asuma-ți cu mult simt de răspundere toate greșelile pe care le faci, pentru că toți suntem predispuși să comitem gafe la început de drum și nu are rost să le ascunzi sub preș fără să încerci să înțelegi unde ai greșit, ca să știi să nu mai faci.
Puțină exigență nu-ți strică. Ideal ar fi ca primul șef din viața ta să fie un om care îți cere perfecțiune.
Să-ți schimbi job-ul în fiecare an nu este o realizare, pentru că fiecare om are nevoie de cel puțin doi sau trei ani ca să învețe ceva într-o companie.
Oamenii pe care îi ai în jur sunt mai importanți decât crezi, chiar dacă avem tendința să alegem locurile și lucrurile care ne oferă mai multe avantaje de moment, cum ar fi o companie renumită pentru primul job.
Eforturile pe care le depui trebuie să fie în avantajul tău, iar tot ceea ce faci astăzi trebuie să iți fie de ajutor mâine, chiar dacă nu iți prea placi ce faci.
Susține-ți punctul de vedere în fața celorlați, dar nu vorbi pe la spate. Dacă ai ceva de spus, spune-o cu voce tare și găsește argumente cu susții asta. Nu păstra discuțiile astea pentru pauza de masă sau pentru discuțiile între patru ochi cu șeful.
Trebuie să capeți abilități tehnice. Pentru că trăim într-o lume tehnologizată, trebuie să știi ceva mai mult decât pachetul Office și trebuie să înțelegi că dacă nu ai făcut științe exacte sau informatică, nu înseamnă că nu trebuie să știi să folosești extrem de bine calculatorul.
Nu contează ce știi, ci pe cine știi. O agendă bogată de contacte este extrem de valoroasa și trebuie „păstrată” cu grijă, trebuie să menții mereu legătura cu oamenii importanți.
Ai nevoie de câteva persoane care să te îndrume, de cel puțin trei “mentori” care să te ghideze către țelurile pe care ți le-ai propus.
Alege-ți un model și încearcă să ajungi ca el, să-i urmezi exemplul de viata și să te gândești mereu ce ar fi făcut acesta în situația ta.
Citește mai multe cărți și mai puține postări de pe Internet. Literatura, experiența altora ne arată în câteva sute de pagini, te va face să fii mai creativ.
Încearcă să cheltuiești doar trei sferturi din ceea ce câștigi și să pui mereu ceva deoparte, pentru că nu te ajută să epatezi cu o mașină scumpă sau cu bijuterii pe care abia ți le poți permite.
Reputația ta contează extrem de mult, așa că ai grijă să o menții nepătată.