Moldova pe site-ul Euronews, repetiții Eurovision la Copenhaga și dorința României de eliminare a hotarelor până în 2019. Despre acestea și altele în cele mai importante și populare știri de pe #diez din 29 aprilie 2014.
#1. Poza zilei de 28 aprilie de pe Euronews este dedicată Moldovei
Fotografia lui Doru Dorogan din timpul călătoriei delegației Republicii Moldova în Grecia cu ocazia liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană a ajuns în prim-plan pe Euronews, atât pe site-ul oficial cât și pe pagina oficială de Facebook.
#2. Cristina Scarlat a făcut prima repetiție pe scena de la Copenhaga
Cristina Scarlat, reprezentanta Moldovei la Eurovision 2014, a avut astăzi prima repetiție pe scena de la Copenhaga, Danemarca.
#3. Cum văd liberalizarea vizelor cei care au fost în Grecia împreună cu delegația RM
În cadrul delegației RM, care au fost în Grecia cu ocazia liberalizării regimului de vize, au fost 25 tineri, studenți și elevi, câștigători ai concursului „Fii primul care zboară fără viză în Europa”, 6 olimpici internaționali și tineri care să-și vadă părinții sau iubiții.
#4. Studenţii de la Harvard sunt hărţuiţi sexual
Biroul pentru Drepturi Civile (OCR) al Departamentului american pentru Educaţie a lansat o anchetă asupra eşecului Harvard College de a combate violenţele sexuale produse în campus.
#5. Creează propriul tău joc la BEST Hackathon
BEST Chișinău a decis să dea startul unui eveniment ce stimulează creativitatea și inovația în domeniul tehnologiilor informaționale prin organizarea primei ediții de BEST Hackathon, egală cu 12 de ore de dezvoltare pentru peste 20 de ingineri IT de la UTM.
#6. Moldova membră a Uniunii Europene către anul 2019
Autorităţile de la Chişinău şi Bucureşti şi-au fixat un obiectiv comun – Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene către anul 2019, când România va deţine preşedinţia UE.
#7. Peste 1.600 moldoveni au mers în prima zi fără vize în Uniunea Europeană
1638 de cetățeni moldoveni, deținători de pașapoarte biometrice, au traversat punctele de trecere situate la frontiera cu Uniunea Europeană și Aeroportul Internațional Chișinău.
#8. Moldova și Georgia vor primi 60 milioane de euro pentru implementarea Acordului de Asociere
Azi, 29 aprilie, la Budapesta a avut loc cea de a cincea întâlnire anuală a grupului Visegrad (V4), la care au participat miniștri de externe a țărilor Parteneriatului Estic și Comisarul European pentru Extindere, Štefan Füle.
#9. O fetiță de 11 ani luptă împotriva sexismului promovat de McDonald’s
O adolescentă din Connecticut a forțat administrația McDonald’s să ia o atitudine față de sexismul promovat prin meniurile Happy Meal.
#10. Sarah Jessica Parker va primi un Premiu Onorific de Imagine
Luna viitoare, Sarah Jessica Parker, protagonista filmului Sex And The City, va primi Premiul Onorific de Imagine la CLIO Awards.