Summitul G8 programat în iunie în staţiunea rusă Soci a fost anulat, reuniunea urmând să se desfăşoare la Bruxelles, au decis liderii statelor puternic industrializate, reuniţi la Haga, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Statele din cadrul G7 au avertizat luni Rusia că sunt pregătite să înăsprească sancţiunile împotriva ei, în cazul unei escaladări în Ucraina, potrivit unui comunicat comun al statelor G7 publicat la sfârşitul unei reuniuni extraordinare de la Haga, transmite Mediafax.
Confirmând decizia lor de a nu participa la summitul G8 programat în iunie, în staţiunea rusă Soci, în Rusia, aceste state au anunţat că pot fi adoptate „sancţiuni sectoriale coordonate care vor avea consecinţe şi mai grave asupra economiei ruse, dacă Rusia va continua această escaladare”
Liderii statelor din cadrul G7 au decis să-şi suspende participarea la summitul G8 „până când Rusia nu-şi va schimba atitudinea, iar condiţiile pentru un dialog constructiv nu vor fi întrunite”
Liderii G7 au luat această decizie în cursul reuniunii de la Haga, măsura fiind o reacţie la hotărârea Rusiei de anexare a regiunii Crimeea.