Am participat la jurizarea celor mai bune jocuri video din Estul și Centrul Europei și vă spun cum a fost

CEEGA awards 2025
Foto:Central & Eastern European Game Awards 2025

În orașul Poznań din Polonia, în cadrul Gaming Industry Conference, a avut loc gala CEEGA Awards unde au fost nominalizate cele mai bune jocuri video din Centrul și Estul Europei. Am participat în calitate de jurat și vă spun cum a fost această experiență.

Cu câteva săptămâni înainte ca să înceapă conferința de gaming din Polonia, care a avut loc în perioada 23-26 octombrie, jurații din țările Europei Centrale și de Est au primit lista de jocuri video nominalizate și a început jurizarea pe următoarele categorii: Best game, Visual ART, Audio, Design, Narrative, Technology, Hidden Gem și Best mobile game.

P.S. Jurații nu au putut vota pentru jocurile din țara loc.

Am testat zeci de jocuri, începând de la mobile games și până la titluri arhicunoscute cum ar fi S.T.A.L.K.E.R., creat de studioul ucrainean de dezvoltare a jocurilor video GSC Game World. După ce am terminat etapa de jurizare, care au fost trei la număr, am plecat în Polonia la Gaming Industry Conference.

La conferință au participat peste 3.500 de persoane din peste 50 de țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv 55 de vorbitori.

Aici am participat la două paneluri. La primul panel s-a discutat cum să scrii mai interesantă partea narativă pentru jocurile video, care sunt pașii și cum să ții jucătorii interesați până la final. În al doilea panel, Wojciech Ozimek, CEO la one2tribe ne-a povestit despre integrarea inteligenței artificiale în jocurile video.

Poznań Game Arena

Pe lângă partea de conferințe, la Poznań Game Arena, una dintre cele mai importante și mai mari expoziții de jocuri din Europa, s-au adunat aproximativ 80.000 de persoane pentru a testa diferite jocuri video de la peste 220 de standuri.

La Poznań Game Arena a avut loc și înmânarea premiilor în cadrul competiției Central & Eastern European Game Awards (CEEGA), unul dintre cele mai importante premii pentru jocurile video din Centrul și Estul Europei.

Respectiv, în urma jurizării au câștigat premii următoarele jocuri video:

Best game – Kingdom Come: Deliverance II

La categoria „Best game” au fost nominalizate și alte jocuri video: S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl, Silent Hill 2, The Alters.

Visual ART – Silent Hill 2

La categoria „Visual ART” au fost nominalizate și alte jocuri video: Preserve, Ved și Go Home Annie.

Audio – Silent Hill 2

La categoria „Audio” au fost nominalizate și alte jocuri video: Kingdom Come: Deliverance II, Somber Echoes și The Alters.

Design – Frostpunk 2

La categoria „Design” au fost nominalizate și alte jocuri video: Kingdom Come: Deliverance II, Witchfire și The King is Watching.

Narrative – The Alters

La categoria „Narrative” au fost nominalizate și alte jocuri video: Kingdom Come: Deliverance II, Tainted Grail: The Fall of Avalon și Go Home Annie.

Technology – S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl

La categoria „Technology” au fost nominalizate și alte jocuri video: Kingdom Come: Deliverance II, Farming Simulator 25 și The House of Da Vinci VR.

Hidden GemVed

La categoria „Hidden Gem” au fost nominalizate și alte jocuri video: The Book of Aaru, Silicomrades și Islands & Trains.

Best mobile game – Playing Prague

La categoria „Best mobile game” au fost nominalizate și alte jocuri video: TrainStation 3, Tsikara și Pup Champs.


La edițiile precedente ale CEEGA au câștigat titlul de „cel mai bun joc video al anului”: Talos Principle 2, Dying Light 2 și Cyberpunk 2077.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente