Școlile din Republica Moldova au nevoie în prezent de aproximativ 1.500 de profesori. Acest lucru a fost menționat de Marcelina Baleca, șefă de direcție la Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în cadrul emisiunii „Vorbim la pauză” de la #diez.
Potrivit lui Marcelina Baleca, cifra din anul 2025 este mai mică decât în anii precedenți. În 2024, direcțiile de învățământ din raioanele țării au solicitat circa 1.800 de cadre didactice, iar în 2023 – aproximativ 2.000 de profesori.
Noi am reușit să oferim sistemului mai mulți tineri specialiști. În 2021 am oferit sistemului aproximativ 290 de cadre didactice. În 2024 – 400 de tineri specialiști.
Marcelina Baleca
Întrebată dacă, în următorii ani, numărul profesorilor care intră în sistem ar putea să-l depășească pe cel al profesorilor care pleacă, reprezentanta MEC a răspuns: „Vom reuși dacă vom acționa țintit prin anumite măsuri”.
În tabelul de mai jos poți vedea cum a evoluat numărul de profesori veniți sau plecați din sistem din anul 2001 până în 2024.

În anul de studiu 2024/2025 în Republica Moldova au activat 25.779 de profesori. Unui profesor, în mediu, îi revin 13 elevi.