Deputații s-au reunit într-o ședință cu ușile închise în cadrul căreia vor discuta probleme ce țin de securitatea Republicii Moldova, în contextul crizei din Ucraina.
Ședința a fost închisă pentru presă pe motiv că Parlamentarii discută secrete de stat. Cu rapoarte în fața legiuitorilor vor veni reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Procuraturii Generale și Serviciului de Informație și Securitate.
Vladimir Voronin s-a arătat nemulțumit de faptul că ședința va fi închisă și Partidul Comunist nu participă la ea, Grigore Petrenco și Sergiu Stati, au rămas în sală pentru a monitoriza discuțiile parlamentarilor.
„Noi avem necesitatea să spunem şi ceea ce gândim noi despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Şi doresc să mă adresez şi celor din stânga şi celor din dreapta să nu agite spiritele în RM, să contribuie la liniştirea acestor spirite. Poate chiar, de ce nu, să semnăm un memorandum”, a declarat în cadrul emisiunii Fabrika preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.
Ultima ședință închisă a Parlamentului a fost organizată pe 20 iunie 2013 cu audieri în problematica transnistreană.