Astăzi are loc turul I al alegerilor prezidențiale din România. La acest scrutin sunt înscriși 11 candidați electorali. Unii dintre ei și-au exercitat deja dreptul la vot.
Candidatul AUR George Simion a venit la secția de votare însoțit de Călin Georgescu, politicianul care a câștigat turul I al alegerilor anulate din 2024.
Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune, revenirea la ordinea constituțională, revenirea la democrației. Obiectivul meu este locul 1 în fruntea poporului român. Suntem aici să facem dreptate pentru România”
George Simion

Sursă: Inquam Photos/Octav Ganea
Nicușor Dan, candidat independent și primarul Bucureștiului, și-a exercitat dreptul de vot.
Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi. Am votat pentru speranţă, pentru un nou început pentru România, o ţară care are oameni capabili şi aici, şi în diaspora, şi în Republica Moldova, capabili să facă din ţara asta ceea ce merită
Nicușor Dan

Și candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR Crin Antonescu a votat deja.
O zi foarte frumoasă, mă bucur că după primele indicii avem atât în diaspora, cât si aici o prezență masivă. Mă bucur că românii ies la vot. Eu am votat pentru o Românie unită, pentru o Românie puternică.
Crin Antonescu

Elena Lasconi, candidata USR care a ajuns în turul II al alegerilor de anul trecut, a votat la București.
Am votat cu gândul şi cu credinţa că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, cu gândul şi cu credinţa că românii au în sfârşit ocazia să reseteze sistemul, cu gândul şi cu credinţa că în ţara asta nu vom avea copii care să se culce flâmânzi, cu credinţa că nicio femeie care are îndrăzneala să se apere sau să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică, cu gândul că oamenii de bună credinţă vor vedea că hoţii şi corupţii vor ajunge la puşcărie şi că vor plăti tot ce au furat din buzunarele românilor.
Elena Lasconi
