„Și dacă nu știu răspunsul? S-ar putea să primesc 2. Și dacă râde toată clasa de mine? Mai bine spun că data viitoare.” De câte ori te-ai prins că ai aceste gânduri când profesoara sau profesorul ți-a zis să treci la tablă? Sau când ți-a verificat tema pentru acasă? Frica de a răspunde la lecții e o emoție deseori întâlnită la elevii din Moldova, iar pe măsură ce aceștia cresc, poate avansa în teama de a se exprima în public.
Unul dintre cele mai comune motive pentru care elevii se eschivează să răspundă la ore este nepregătirea pentru lecții sau „nestăpânirea” materiei. Nicoleta Svitic, profesoară de istorie, crede că, dincolo de un climat favorabil în clasă, este important ca elevul să aibă o bază de cunoștințe pe care să le poată prezenta. Totuși, în astfel de situații, tinerii sunt încurajați să studieze și să răspundă la alte ore.
Psihologa Anna Comendant menționează și alte cauze pentru care elevii evită să iasă în fața clasei. Printre acestea se numără:
# teama de eșec – gândurile: „Nu am învățat suficient”, și „Dacă greșesc?”;
# frica de a spune ceva greșit sau prostesc;
# lipsa încrederii în propriile cunoștințe;
# dificultatea de exprimare.
Deși unii copii vorbesc clar și frumos în contexte obișnuite, în perioada adolescenței, vocabularul lor devine mai simplificat, influențat de limbajul colocvial și de slang. Acest lucru face mai greu pentru ei să-și formuleze ideile într-un limbaj structurat, adecvat unui discurs academic, mai ales în fața unui auditoriu.
Anna Comendant
Specialista mai spune că frica de a vorbi la ore apare, de obicei, la vârsta preadolescenței și a adolescenței, când la nivel verbal și de corp încep anumite transformări. Atunci, din nedorința de a fi ridiculizat, elevul nu mai vrea să răspundă. „Putem să avem copii care foarte bine au vorbit în public, în față, în clasele primare și brusc, la vârsta transformărilor, a schimbărilor hormonale, a schimbărilor estetice, își pierd încrederea. Aceștia nu mai pot depăși stările emoționale care îi cuprind și le este dificil să iasă în față și să se exprime.”
Cum se manifestă teama de a răspunde la lecții
Potrivit Annei Comentdat, printre simptomele care pot fi observate la elevii care se stresează când răspund la ore sunt:
# bâlbâiala;
# blocajul;
# înroșirea obrajilor;
# transpirarea palmelor;
# transpirație abundentă la nivelul subrațului;
# anumite ticuri, atât în limbaj, cât și la corp.
În unele cazuri, elevul poate să tremure și să plângă. Astfel de manifestări observă și Nicoleta Svitic. Ea spune că, atunci când copiilor le este frică să răspundă la ore, îi trădează în primul rând limbajul corpului: privesc în pământ sau într-un punct fix, își freacă mâinile sau își pocnesc degetele, iar unii pot chiar să roșească și să transpire. Vocea se subțiază, cuvintele sunt formulate mai greu, cu întreruperi și bâlbâieli și dacă acest lucru continuă și elevul vede că nu se descurcă, intră într-un blocaj total. Aici intervine tăcerea totală, când elevul nu mai spune nimic și refuză să răspundă chiar și la întrebările ajutătoare, chiar dacă ar putea ști răspunsul.
Zinaida Socolov, profesoară de fizică, relatează că deseori elevii vor să amâne răspunsul, rugând ca data viitoare să treacă la tablă. Din experiența ei, spune că cei de treapta gimnazială refuză mai des să răspundă la ore și ei sunt cel mai des neliniștiți.
Pe de altă parte, Nicoleta Svitic crede că depinde foarte mult de numărul de elevi din clasă. „O clasă numeroasă, cu 30 de elevi, înseamnă automat un public mai mare în fața căruia urmează să răspunzi, respectiv teama este mai intensă. Atunci când clasa are un număr mai mic de elevi, aceștia se cunosc mai bine între ei și șansele ca frica de a răspunde să persiste sunt mai mici.”
Atitudinea colegilor de clasă este importantă?
Nicoleta Svitic este de părere că cea mai mare influență în dorința elevilor de a se afirma la ore este mediul clasei. „Pentru cineva a povesti un subiect de istorie e un fleac, iar pentru cineva este un moment deosebit de important. Când acestei presiuni se adaugă și unele comentarii din partea colegilor, situația poate deveni într-adevăr una grea din punct de vedere emoțional pentru cel care răspunde. Comentariile pot fi uneori răutăcioase, deși neintenționate.”
În astfel de situații, Zinaida Socolov descurajează prin observații orice încercare a unor elevi de a comenta în timpul prezentării unui proiect sau de a lua în derâdere răspunsul la întrebări.
De cealaltă parte, un mediu prietenos și comentarii de încurajare, de susținere, poate constitui climatul favorabil pentru ca fiecare elev să se simtă liber atunci când vorbește în voce tare.
Sunt unele clase care sunt ca o adevărată echipă, sunt uniți și prietenoși, se susțin reciproc, iar când cineva răspunde și o face bine, nu lipsesc aplauzele la final.
Nicoleta Svitic
Cum poate fi gestionat un moment de blocaj
Pentru elevii emotivi sau timizi Zinaida Socolov pregătește sarcini la care să răspundă în scris. Totodată, Nicoleta Svitic adresează întrebări care să ajute elevul care răspunde. „Uneori sunt banale, cu răspunsul evident, astfel ca elevul să vadă că ceva, ceva totuși știe și să se simtă mai bine.”
Dacă trebuie să indice la hartă un spațiu istorico-geografic, profesoara îl ajută, luând creionul sau pixul și trasând împreună hotarele regiunii sau civilizației respective. La finalul fiecărei ascultări sau sarcini îndeplinite încearcă să ofere feedback. „Chiar și cea mai mică apreciere, un «mulțumesc pentru răspuns» sau «bravo» aruncat în grabă de noi poate însemna enorm pentru ei.”
Despre importanța feedbackului menționează și Anna Comendant. Ea lămurește că acesta are un rol esențial în încurajarea participării și a încrederii de sine. Un feedback constructiv ar trebui să fie personalizat și să se axeze pe progresul elevului:
# „Mi-a plăcut că de această dată ai vorbit mai clar”;
# „Ai fost mai concis(ă)”;
# „Ai făcut mai puține pauze”.
Pe lângă aceste observații, este important să li se pună întrebări deschise care să-i ajute să reflecteze:
# „Cum te-ai simțit?”;
# „Simți că te-ai descurcat mai bine decât data trecută?”;
# „Ce ți-a plăcut?”;
# „Câți colegi crezi că te-au ascultat?”.
Cum pot fi încurajați elevii să răspundă la ore
O tehnică pe care o folosește Zinaida Socolov la lecțiile de fizică este trecerea treptată și organizată a elevilor la tablă pentru a reduce stresul și pentru a le crește încrederea de sine. În treapta gimnazială, elevii sunt chemați în ordine, după cum stau în bănci, și primesc ajutor din partea profesoarei sau colegilor atunci când întâmpină dificultăți la rezolvări. La liceu, elevii sunt chemați la tablă conform catalogului.
Cea mai comună practică pe care o utilizează Nicoleta Svitic este prezentarea temei în fața clasei sau a tribunei. Totuși, dacă observă că acest lucru poate fi cauza pentru care elevul se blochează, poate răspunde și de pe loc, din banca sa. „Data viitoare, treptat, poate încerca să iasă din zona de confort. Dacă este nevoie, totuși, să arate la harta istorică sau la tabla interactivă care se află în fața clasei, atunci mereu voi fi prin preajmă pentru a nu se simți singur și pentru a interveni dacă este cazul.”
De asemenea, profesoara are și un sistem de recompense cu stickere. La finalul caietului, fiecare elev(ă) își lipește stickerul pe care îl primește de fiecare dată când oferă un răspuns elaborat sau răspunde în fața clasei.
Fie că sunt steluțe, fie tot felul de abțibilduri, elevii au un miniconcurs între ei: cine adună mai multe până la sfârșitul unității de învățare/semestrului, când se vor transforma într-o notă sau într-un premiu. Dacă uit stickerele, funcționează foarte bine și cu bonusurile clasice, un «+», pe care ei singuri conștiincios și-l notează în caiet, alături de data la care au răspuns, iar eu validez cu o semnătură.
Nicoleta Svitic
Psihologa Anna Comendat explică faptul că e important ca profesorul să ceară elevilor să treacă la tablă într-un mod blând și motivant. Ar trebui să-i facă pe elevi să înțeleagă că este în avantajul lor, că vorbitul în fața clasei e o deprindere utilă și naturală care se dezvoltă treptat, fără presiune și fără obligații. Dacă cineva râde, nu râde de el, ci poate din nesiguranța proprie.
De asemenea, aceasta încurajează exprimarea și prin alte metode – discuții de grup, jocuri, scenete –, nu doar prin răspunsul clasic în fața clasei.
De multe ori, copilul nu se teme de textul pe care trebuie să-l citească, ci de felul în care arată șireturile, hainele, cum îi stă părul sau că cineva ar putea să-l judece. Și nu toți colegii ascultă cu adevărat. Așadar, e important ca elevul să înțeleagă că nu este într-un spectacol, ci că exersează ceva pentru el.
Anna Comendant
