A fost lansat podcastul cu și pentru studenți „Vox Universitatis”, un proiect unde se discută despre schimbările din educație

poza 1
Foto:YouTube/Universitatea Pedagogică

Vox Universitatis este noul proiect al UPSC centrat pe educație. Podcastul are drept scop oferirea unor modele de inspirație pentru tânăra generație și abordarea subiectelor de interes din sfera pedagogică. În cadrul acestuia se discută despre carieră, succes și noutăți din învățământ.

Cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la fondare, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a dat start podcastului Vox Universitatis. Inițiativa a venit din partea comunității studențești, care s-a implicat în conceptualizarea și în stabilirea formatului noului proiect. Cu scopul de a descoperi oameni și povești care inspiră, Adelina Baxaneanu și Valeria Jidraș, studente la Facultatea de Filologie și Istorie, sunt tinerele care și-au asumat rolul moderării podcastului.

Tradus din latină, Vox Universitatis ar însemna vocea universității, un concept de podcast unde se discută cu oameni care inspiră și care contribuie la dezvoltarea procesului educațional. Prima ediție a noului proiect a apărut în luna februarie a acestui an. Printr-un dialog constructiv, studentele au discutat cu Victor Guzun, promotor activ al digitalizării în educație și cel care contribuie la implementarea inovațiilor digitale în mediul universitar.

În cel de-al doilea episod, Daniela Vacarciuc, directoarea liceului „Vasile Alecsandri” din Chișinău și profesoară de istorie în instituție, și-a împărtășit experiența pedagogică și a menționat despre actualele probleme ale sistemului de învățământ din țară.

Ajuns la al treilea episod, Nicolae Pojoga, fondatorul rețelei de patiserie „Dulcinella” și unul dintre partenerii universității, a povestit despre ideea transformării pasiunii pentru dulciuri într-un brand autohton. De asemenea, de peste doi ani, „Dulcinella” sprijină inițiativele academice și contribuie la crearea unui mediu universitar prosper și dulce.

Podcastul Vox Universitatis poate fi urmărit pe pagina de YouTube a UPSC. Susține comunitatea academică și descoperă oamenii din Republica Moldova care sunt parte a inițiativelor educaționale din țară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Valeria Jidraș
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente