IMM-urile din Moldova se confruntă cu multiple provocări care le limitează creșterea și competitivitatea. Printre cele mai mari vulnerabilități se numără dependența ridicată de energia de import, accesul limitat la resurse financiare, necesitatea accelerării procesului de digitalizare, dificultăți în extinderea pe noi piețe și lipsa expertizei specializate. Aceste obstacole afectează dezvoltarea sustenabilă a sectorului și impun soluții strategice pentru a stimula inovarea și reziliența antreprenorială.
Pentru a putea depăși problemele cu care se confruntă, întreprinderile mici din țară au nevoie de sprijin constant, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, dar și suport pentru diverisificarea piețelor. În acest context, Technovator împreună cu CEFE International a lansat SALTO, o inițiativă dedicată sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii, menită să susțină antreprenorii locali prin dezvoltarea unei rețele de consultanți în afaceri, facilitarea accesului la servicii de consultanță și consolidarea competențelor antreprenoriale pentru succes sustenabil pe termen lung. La evenimentul de lansare au participat oficiali guvernamentali, antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice locale, dar și persoane interesate de dezvoltarea afacerilor.
Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Avem un plan clar și bine definit pentru a sprijini antreprenorii care au făcut progrese semnificative în ultimii doi ani, dar unde încă mai sunt multe de făcut. Există o nevoie reală pentru astfel de servicii de îndrumare și consultanță, pentru că o afacere nu înseamnă doar utilaj – este despre promovare, despre a ști să vinzi, să negociezi, să te adaptezi la noi piețe și să experimentezi noi oportunități. Pentru mulți antreprenori, realitatea este că o companie mică înseamnă un singur om care trebuie să fie și contabil, și jurist, și administrator. În acest context, servicii de consultanță precum cele oferite prin această inițiativă sunt esențiale. Ele contribuie la consolidarea ecosistemului de afaceri și sunt indispensabile pentru accelerarea dezvoltării economice, în special în zonele rurale.”
Karin Hörhan, Directoare de Program la GIZ Moldova: „Orice companie ar trebui să caute servicii de dezvoltare a afacerilor, deoarece avantajele sunt evidente. Dintr-o perspectivă externă, orice companie poate primi recomandări pe care nu le poate dezvolta pe intern. Mulți antreprenori vă vor spune că au încercat să folosească servicii de dezvoltare a businessului, însă rezultatul nu a fost pe măsură și nu sunt convinși, și ajung într-un cerc vicios. Noi vrem să întrerupem acest cerc și să ajungem la polul opus, ca antreprenorii să aibă experiențe bune ca urmare a contractării unor astfel de servicii, cu suportul Guvernului german. Iată de ce, echipa noastră vrea să analizeze partea de prestare, să îmbunătățim serviciile de dezvoltare a afacerilor, să ajungem la o abordare pragmatică, nu doar la concepte teoretice, dar la ceea ce este necesar la nivel practic pentru companii, pentru servicii, ca ele să poată să inoveze. Suntem foarte recunoscători să avem și parteneri din domeniul consultanței, de la Technovator, sunt foarte mulțumită că sunteți cu noi pentru a lansa această inițiativă.”
Pe parcursul implementării, SALTO va sprijini antreprenorii în diversificarea canalelor de vânzare și extinderea pe piețe internaționale, oferindu-le resurse și consultanță specializată. Inițiativa va fi derulată în raioanele Edineț, Strășeni și Leova, precum și în municipiile Soroca și Comrat.
Eberhard Peter Baerenz, Fondator & Director General, CEFE International: „Ne concentrăm pe instruirea și dezvoltarea antreprenorilor, dar și pe monitorizarea evoluției din regiune, pentru a înțelege mai bine realitățile și nevoile locale. Până acum, am realizat studii și cercetări detaliate privind cererea și oferta, precum și percepția IMM-urilor asupra serviciilor de care au nevoie pentru a se dezvolta. Este esențial să construim parteneriate solide, să împărtășim cunoștințe și să colaborăm activ. Crearea unei rețele bine conectate, ca parte a unui ecosistem de sprijin pentru IMM-uri, va facilita promovarea și dezvoltarea sustenabilă a afacerilor.”
Vadim Codreanu, director, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului: „În strategia națională de dezvoltare economică, aprobată de minister, serviciile sunt recunoscute ca un motor al economiei până în 2030. Printre acestea, serviciile de consultanță ocupă un loc esențial, fiind menționate în trei puncte-cheie ale planului de acțiuni atașat strategiei. Este crucial să sprijinim aceste servicii pentru a le ridica la un nivel superior, astfel încât să poată oferi antreprenorilor sprijin de calitate și soluții adaptate nevoilor lor. La nivelul programelor gestionate de ODA – fie că vorbim despre granturi, acces la finanțare sau fonduri de garantare a creditelor – înțelegem, alături de partenerii noștri de dezvoltare, că antreprenorii au nevoie nu doar de resurse financiare, ci și de asistență tehnică. Serviciile de consultanță joacă un rol esențial în implementarea eficientă și sustenabilă a inițiativelor de afaceri. Tocmai de aceea, aceste servicii sunt susținute atât de partenerii de dezvoltare, cât și de Guvern.”
Întreprinderile mici și mijlocii care vor să participe în cadrul inițiativei, pot completa formularul de aplicare.
IMM-urile selectate vor beneficia de consultanță specializată, aplicând metodologia SME Loop – un instrument eficient ce combină sesiuni structurate de training și coaching. Acest proces ciclic permite antreprenorilor să își consolideze cunoștințele și competențele prin aplicare practică și repetare strategică a etapelor de învățare. Pe tot parcursul inițiativei, IMM-urile vor primi sprijin constant și îndrumare personalizată, având oportunitatea de a implementa metodele dobândite pentru a-și dezvolta și optimiza afacerile.
Inițiativa SALTO este organizată cu sprijinul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de UE, Guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei și implementat de către GIZ, ADA și SFPL în Moldova.






