Liceele „Aristotel” și „Spiru Haret” au desfășurat un schimb de experiență în perioada 17-21 februarie. Mai exact, câte opt elevi din fiecare instituție au fost delegați timp de o săptămână la cealaltă instituție, având ocazia să experimenteze viața de licean într-un nou mediu.
Potrivit Dianei Șaitan, președinta Senatului Genesis de la „Aristotel”, elevii care au vizitat instituția sa au avut posibilitatea de a studia după un program flexibil și personalizat, alegându-și disciplinele conform propriilor interese și aspirații.
Pe parcursul acestei experiențe, tinerii au interacționat cu un nou colectiv de colegi și profesori, descoperind perspective și metode de predare noi.
Diana Șaitan
Schimbul de experiență este o activitate cu o enormă importanță, prin care putem să analizăm punctele slabe și forte ale liceul nostru, venind cu noi propuneri de îmbunătățire.

Ghiluță Andreea, elevă în clasa a XI-a la Liceul „Aristotel”, a descris această experiență drept o oportunitate unică de a cunoaște oameni dedicați și pasionați de educație.
Învățând o săptămâna alături de umaniștii haretiști, am avut posibilitatea să asist la o interpretare diferită și interesantă a textelor literare și a evenimentelor istorice. Am savurat lecțiile de fizică și matematică, întrucât le-am exclus din orarul individual, și m-am bucurat să revăd experimente la extensii curriculare și teorii ce necesitau a fi demonstrate practic.
Ghiluță Andreea
Am fost înconjurată de oameni călduroși, inteligenți și foarte curioși, ceea ce m-a făcut să uit că nu mă aflu la Liceul «Spiru Haret», ci la «Spiru Haret».

Bahneanu Martin, elev în clasa a XI-a la Liceul „Spiru Haret”, a remarcat cât de importantă este libertatea în procesul educațional.
La voi la liceu, am simțit că această libertate nu este doar un concept teoretic, ci o realitate de zi cu zi. O realitate, în care fiecare elev are oportunitatea de a-și modela programul de studii în funcție de pasiunile și obiectivele sale, renunțând la materiile care nu îl reprezintă. Dar, odată ce am intrat în ritm, mi-am dat seama că această libertate vine cu propria ei provocare: când ai de ales, trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru alegerile sale.
Ce m-a surprins cel mai mult a fost atmosfera cordială dintre voi în afara orelor. Pauzele mai lungi și timpul petrecut împreună, fie la școală, fie în cămin, creează o legătură diferită – una mai relaxată, mai apropiată. Se simte că nu sunteți doar colegi care împart aceleași clase, ci și o comunitate care trăiește și învață împreună.
Bahneanu Martin
