UTM, parte a unui proiect bilateral de cercetare Republica Moldova – Germania

utm

Pe 18 februarie 2025, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a marcat un moment semnificativ în parcursul său academic și științific prin lansarea proiectului bilateral Republica Moldova – Germania: „Consolidarea capacităților de cercetare la Instituțiile de Învățământ Superior din Republica Moldova (2025-2026)”. Finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) și Ministerul Federal al Educației și Cercetării din Germania (BMBF) în cadrul programului ProMoMo, proiectul își propune să aducă un nou suflu cercetării universitare din țara noastră.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Universitatea din Leipzig și implică patru instituții de învățământ superior din Republica Moldova: Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Această inițiativă reprezintă un pas strategic spre armonizarea standardelor academice moldovenești cu cele europene și către o mai bună integrare în Spațiul European al Învățământului Superior (EHEEA).

2a

Scopul principal și impactul acestui demers se concentrează pe dezvoltarea unei agende comune de cercetare în domenii științifice de interes strategic pentru Republica Moldova. Printre obiectivele sale se evidențiază:

  • Armonizarea curriculei școlilor doctorale din instituțiile partenere cu cerințele și standardele europene, facilitând accesul la programele internaționale de finanțare;
  • Stimularea colaborărilor internaționale, prin identificarea oportunităților și elaborarea de proiecte comune de cercetare în domeniul științelor umaniste, sociale, naturale și medicale;
  • Crearea unei rețele durabile de cercetători, care să favorizeze schimbul de cunoștințe și transferul tehnologic în spațiul academic european.

Pentru atingerea acestor obiective, proiectul va include o serie de activități-cheie, menite să sprijine dezvoltarea capacităților de cercetare ale instituțiilor partenere:

  • Trei ateliere de lucru cu tematica „Designul cercetării și metode de cercetare”, organizate pentru tineri cercetători și doctoranzi (mai-septembrie 2025);
  • 13 stagii de mobilitate la Universitatea din Leipzig, care vor facilita dezvoltarea proiectelor de cercetare comune și schimbul de experiență între instituțiile partenere.
3b 1

Prin implicarea în acest proiect, UTM își consolidează poziția de lider în educație și cercetare în Republica Moldova. Colaborarea cu Universitatea din Leipzig și adoptarea celor mai bune practici academice vor contribui la modernizarea programelor de studii doctorale, la crearea de noi parteneriate internaționale și la atragerea unui număr mai mare de tineri cercetători în rețelele academice europene.

r 20

Această inițiativă deschide calea unor viitoare colaborări în domeniul cercetării aplicate, facilitând transferul de cunoștințe către industrie și dezvoltarea unor mecanisme sustenabile de finanțare a proiectelor internaționale. Prin urmare, lansarea acestui proiect reprezintă un pas înainte pentru UTM, dar și o contribuție valoroasă la dezvoltarea întregului sistem academic din Republica Moldova. Astfel, UTM își confirmă, din nou, calitatea de lider în cercetare și inovare.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente