Te-ai gândit ce faci după școală? Îți recomandăm cinci evenimente la care să mergi în această săptămână

tineri evenimente oportunități curs
Foto:Facebook/Reţeaua Naţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova

Ore la școală, teme pentru acasă și meditații. Pare a fi o rutină, nu? Pentru a ieși din această rutină, îți recomandăm cinci evenimente la care să mergi în această săptămână. Nu doar că îți vor oferi o pauză de la programul zilnic, dar te vor ajuta și să te distrezi.

„Povești moldovenești” (3-5 februarie)

Dacă preferi să privești un film, poți merge la „Povești moldovenești”. Sunt cinci scurtmetraje autohtone inspirate din viața și tradițiile Moldovei, reinterpretate într-o viziune modernă și universală.

Producția va fi difuzată în perioada 3-5 februarie, de la ora 18.40 la Happy Cinema de la Port Mall. De asemenea, poți viziona și la Cineplex Loteanu (ora 19.20) sau la Cineplex Mall (ora 13.40 și ora 20.40). Prețul unui bilet este de 110 lei.

Sursă: Facebook/Film.md

Spectacolul „Legată cu funia de pământ” (6-9 februarie)

În perioada 6-9 februarie pe scena Teatrului Național „Luceafărul” va fi jucată piesa „Legată cu funia de pământ”. Spectacolul este o adaptare a romanului Lorinei Bălteanu.

Zeci de personaje, istorii și întâmplări se adună pe o scenă. Toate sunt culese din amintirile unei copilării atât de familiare, încât par desprinse din albumul de fotografii pe care îl păstrează, cu grijă, mama în sertarul de la bufet.

Spectacolul va începe la ora 18.00, iar biletele pot fi procurate de aici.

Sursă: Facebook/Teatrul Național „Luceafărul”

Lansarea romanului „Ultimul manuscris” (7 februarie)

La biblioteca Onisifor Ghibu, Vladimir Mânăscurtă va lansa romanul psihologic „Ultimul Manuscris”. Evenimentul va avea loc în data de 7 februarie, la ora 18.00 și vor fi prezenți scriitori, poeți, interpreți, muzicieni, actori și regizori.

Intrarea la eveniment este liberă. Mai multe detalii citește aici.

Sursă: Facebook/Vladimir Mânăscurtă Page

Expoziție de fotografii (7 februarie)

La galeria „Lutnița” va fi vernisată expoziția de fotografii realizate pe film alb-negru de Maria Guțu. Expoziția prezintă primele experimente documentare ale autoarei, lucrări recente și oferă o perspectivă asupra practicii și a intereselor sale artistice.

În aceste imagini, artista îmbină observația sociologică cu reflecția personală. Evenimentul va începe la ora 19.00, iar expoziția va putea fi vizitată până în data de 16 martie.

Sursă: Facebook/Lutnița

Spectacolul „Micul prinț” (7 februarie)

„Micul prinț” revine pe scena Teatrului Național „Alexie Mateevici”. Spectacolul va avea loc în data de 7 februarie, începând cu ora 17.00.

„Micul prinț” este o poveste sensibilă despre universul copilăriei inocente, prietenie, dragoste, altruism. Este o meditație profundă despre valorile umane, responsabilitate și legătura dintre oameni, toleranță, singurătate, despre esența umanității și cunoașterea de sine prin intermediul călătoriei.

Sursă: Facebook/Teatrul „Alexie Mateevici”

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente