Membrii Biroului Național de Statistică (BNS) al Republicii Moldova au prezentat astăzi, 30 ianuarie, rezultatele preliminare ale Recensământului populației și locuințelor, efectuat în perioada 8 aprilie – 7 iulie 2024. Conform datelor colectate, numărul populației cu reședință obișnuită este estimat la aproximativ 2 401 200 de persoane. Dintre acestea, 47,1 % sunt bărbați, iar 52,9 % – femei.
Toate rezultatele au fost prezentate în comparație cu recensământul realizat în anul 2014.
BNS a făcut publice următoarele date preliminare:
# populaţia conform recensămintelor populaţiei şi locuinţelor din 2024 şi 2014, pe regiuni de dezvoltare şi medii de reşedinţă;
# populația estimată pe sexe, medii de reşedinţă şi regiuni de dezvoltare: recensămintele 2024 şi 2014;
# populația estimată pe grupe de vârstă, medii de reşedinţă şi regiuni de dezvoltare;
# populația estimată pe grupe de vârstă şi sex;
# populaţia după cetățenie, sex, mediu de reşedinţă şi pe regiuni de dezvoltare;
# populaţia pe etnie, mediu de reşedinţă şi regiuni de dezvoltare;
# populaţia după limba maternă şi mediu de reşedinţă, pe regiuni de dezvoltare;
# populația după limba vorbită de obicei şi mediu de reşedinţă, pe regiuni de dezvoltare;
# populaţia după religie pe mediu de reşedinţă şi regiuni de dezvoltare;
# populaţia după țara naşterii, sex, grupe de vârste şi mediu de reşedinţă;
# populaţia după dificultățile în realizarea activităților zilnice după tip de dificultate, grupe de vârstă şi mediu de reşedinţă;
# populaţia după dificultățile în realizarea activităţilor zilnice după tip de dificultate, sexe şi grupe de vârstă.
În comparație cu recensământul realizat în anul 2014, numărul populației din Republica Moldova a scăzut cu 388 000 de persoane. Potrivit datelor colectate în 2014, populația țării era de 2 789 200 de cătățeni. Privind distribuția pe sexe, în Republica Moldova locuiesc 1 131 400 de bărbați și 1 269 800 de femei. În mediul urban au reședința 46,4 % dintre cetățeni, iar în mediul rural – 53,6 %.
Conform rezultatelor preliminare, distribuția pe categorii de vârstă arată în felul următor:
# 0-14 ani – 19,2 %;
# 15-24 de ani – 10,6 %;
# 25-64 de ani – 52 %;
# 65+ ani – 18,2 %.
În municipiul Chișinău locuiește majoritatea populației cu reședință obișnuită. Este vorba despre 30 % dintre cetățeni. În alte regiuni ale Republicii Moldova au fost înregistrate următoarele rezultate:
# Nord – 25,2 %;
# Centru – 27,8 %;
# Sud – 12,7 %;
# UTA Găgăuzia – 4,3%.
83,4 % dintre respondenți au declarat că sunt cetățeni ai Republicii Moldova, 15,6 % au spus că dețin cetățenia moldovenească și a altor state, iar 0,9 % au declarat că sunt doar cetățeni ai altor state.
Ponderea majoritară a etniilor din Republica Moldova este deținută de către moldoveni, cu 77,2 % dintre cetățeni. Din totalul persoanelor care și-au declarat etnia, 7,9 % au spus că sunt români, iar 4,9 % – ucraineni.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2025/01/Screenshot-65.jpg)
Întrebați despre limba maternă, cetățenii Republicii Moldova au răspuns în felul următor:
# 49,2 % – limba moldovenească;
# 31,3 % – limba română;
# 11,1 % – limba rusă;
# 3,8 % – limba găgăuză;
# 2,9 % – limba ucraineană;
# 1,2 % – limba bulgară;
# 0,3 % – limba romani;
# 0,2 % – alte limbi.
Religia, precum și caracteristicile etno-culturale (etnia și limba), s-a înregistrat la libera declarație a respondenților. Majoritatea persoanelor recenzate s-au declarat ortodocși (95 %). Printre minoritățile confesionale mai reprezentative se regăsesc: baptiștii, Martorii lui Iehova, penticostalii, adventiști.
![](https://diez.md/wp-content/uploads/2025/01/Screenshot-66.jpg)
Populația țării în majoritate absolută este născută în Republica Moldova (95,9 %), iar 4,1 % – în alte țări.
În premieră, Recensământul populației și locuințelor a fost realizat pe tablete, cu aplicarea metodelor noi de colectare a datelor. În 2024, bugetul total estimativ al acestuia a fost de aproximativ 329 de milioane de lei. Circa 4 000 de recenzori au vizitat, timp de trei luni, toate gospodăriile din țară pentru a colecta date privind numărul populației, al locuințelor, starea economică a cetățenilor moldoveni, condițiile de trai ale acestora și altele. Cetățenii au completat trei chestionare – chestionar de persoană, chestionar de locuință și chestionar de spațiu colectiv de locuit.
Recensământul populației și locuințelor este o cercetare statistică organizată o dată la 10 ani. Activitatea are drept scop colectarea informațiilor de interes public despre populația rezidentă și locuințe pentru:
# elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor;
# argumentarea deciziilor de dezvoltare umană;
# cercetarea științifică și dezvoltarea mediului de afaceri.
Conform Legii nr. 231/2022 privind RPL, articolul 7, participarea la recensământ este obligatorie.