Ce programe de studii poți urma la universitățile de peste hotare și ce înseamnă acronimele BA, BAA sau MS

studenți
Foto:RUT MIIT

Dacă te gândești să îți faci studiile universitare în străinătate, primul lucru pe care probabil îl cauți sunt instituțiile și programele pe care să le urmezi. În funcție de nivelul tău de studii, în țările europene și nu doar, poți urma cinci tipuri de programe: asociat, de licență, de masterat integrat, de masterat și de doctorat.

În cazul în care ai început deja căutările pentru o ofertă educațională, este foarte posibil să fi dat și peste acronime precum BA, BS, MSCI sau MBA. La prima vedere poate părea confuz, pentru că în Republica Moldova nu avem astfel de acronime. Le-am adunat pe toate în acest articol, pentru a te ajuta să le înțelegi și să îți alegi programul potrivit pentru tine.

Program asociat

Acestea sunt programe de licență pe care le poți urma la colegii comunitare, școli profesionale, colegii tehnice și unele universități. Sunt potrivite pentru tinerii care își doresc o meserie tehnică sau profesională.

Un program asociat poate fi de tip:
# AA – asociat în arte;
# AS – asociat în științe;
# AAS – asociat în științe aplicate.

Durată: un an sau doi ani

Program de licență

După absolvirea liceului, majoritatea tinerilor se înscriu la un program de licență, pentru a avea studii superioare. Acesta este și standardul pentru angajare în majoritatea domeniilor profesionale.

Un program de licență poate fi de tip:
# BA – licență în arte, științe sociale și umaniste;
# BS – licență în științe;
# BFA – licență în arte fine (pictură, sculptură, grafică);
# BAA – licență în arte aplicative (combină cunoștințele teoretice cu abilitățile practice);
# BBA – licență în business și administrare;
# BArch – licență în arhitectură;
# BSN –licență în asistență medicală;
# BEng – licență în inginerie (software, robotică și fizică);
# LLB – licență în drept.

Durată: trei sau patru ani (dacă programul are patru ani, studenții urmează ultimul an de studiu într-o altă țară sau lucrează)

Program de masterat integrat

Un program de masterat integrat combină atât studiile de licență cu cele de masterat. De obicei, programul constă în trei ani de studii la licență și un an de masterat.

Un program de masterat integrat poate fi de tip:
# MARTS – masterat în arte;
# MBIOL – masterat în biologie;
# MCOMP – masterat în informatică;
# MENG – masterat în inginerie;
# MMATH – masterat în matematică;
# MPHYS – masterat în fizică;
# MSCI – masterat în științe și științe umaniste.

Durată: patru ani

Program de masterat

Pentru a aplica la un program de masterat, trebuie să ai deja o diplomă de licență. Cei mai mulți aleg să urmeze un masterat pentru a avansa în domeniul lor de activitate, pentru a studia ceva specific sau pentru a încerca ceva nou.

Un program de masterat poate fi de tip:
# MA – masterat în arte, științe umaniste și sociale;
# MS – masterat în științe;
# MBA – masterat în administrarea afacerilor;
# MEd –masterat în educație;
# MFA – masterat în arte fine;
# MPA – masterat în administrare publică;
# MPH – masterat în sănătate publică;
# MPP – masterat în politici publice;
# MSW – masterat în muncă socială;
# MSN – masterat în asistență medicală;
# MPhil – masterat în filosofie (de cercetare avansată);
# MRes – masterat de cercetare (se studiază și se cercetează);
# LLM – masterat în drept.

Durată: un an sau doi ani

Program de doctorat

Doctoratul este un program de cercetare intensă, pe care îl poți urma dacă ai obținut deja o diplomă de licență și de masterat.

Un program de doctorat poate fi de tip:
# PhD – doctorat pentru toate disciplinele;
# PsyD – doctorat pentru studenții care doresc să practice psihologia.

Durată: între doi și 10 ani

În acest articol găsești termenele-limită de depunere a actelor la universitățile din Europa în 2025 și actele de care ai nevoie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente