Asociația Moldo-Americană de Logistică și Transport (AMALT) a organizat vineri, 13 decembrie, un eveniment dedicat profesioniștilor din domeniul logisticii și transportului. Întâlnirea a reunit reprezentanți ai companiilor din domeniu, pentru a explora perspectivele și oportunitățile de dezvoltare ale acestui sector.
Participanții au avut ocazia să ia parte la o discuție deschisă despre provocările industriei de transport și logistică, atât pe piața din Republica Moldova, cât și în Statele Unite ale Americii.
Președintele AMALT, Mihai Sava a punctat obiectivele strategice ale Asociației pentru anul 2025:
„Promovarea ideilor, promovarea valorilor, pe care noi le împărtășim în cadrul Asociației, la fel popularizarea mediului în care noi lucrăm, popularizarea la nivel de țară, la nivel de stat și la nivel de tineri, care sunt deschiși să facă parte din această industrie, dar și crearea unei imagini bune, pentru oamenii care activează în această industrie.”
Mihai Sava, care este și președintele Nova Lines, una dintre companiile de top de logistică și transport din Republica Moldova a menționat faptul că AMALT planifică organizarea mai multor evenimente mari, pentru a atrage atenția la oportunitățile pe care le oferă această industrie.
„Ne dorim să facem un eveniment mare cu cei din industrie, un eveniment care ar presupune participarea nu doar a angajaților la nivel de management sau de ownership, dar ne propunem să-i adunăm și pe cei care nemijlocit fac lucru în companiile de logistică și transport, pentru că ne dorim să fim auziți, iar pentru ca să fim auziți, trebuie să fim mai mulți împreună.”
Totodată, reprezentanții companiilor din domeniul de logistică și transport, care deja sunt membri ai Asociației Moldo-Americană de Logistică și Transport, au evidențiat beneficiile și oportunitățile de colaborare pe care AMALT le oferă.
„Venind din Statele Unite, avem multe organizații specifice industriilor care colaborează atât cu Guvernul federal, cât și cu diferite agenții. Aceste organizații colaborează pentru a crea rețele, a face schimb de bune practici și a lucra împreună pentru a se dezvolta ca organizații, având totodată un impact asupra elaborării legislației și altor aspecte de acest gen”, menționează Jim Bednarkiewicz, Vicepreședintele Executiv NOVA LINES INC.
Unul dintre beneficiile primordiale este schimbul de experiență și networking-ul care se organizează la nivelul Asociației, prin intermediul mai multor evenimente anuale, congresuri sau forumuri, precum și dialoguri cu autoritățile statului la nivel egal pentru industria dată. „Companiile primesc un garant, sunt într-o industrie protejată și vor avea capacitate să-și poată asigura patrimoniul și investițiile în Republica Moldova”, a menționat Victor Tipa, Membru al Consiliului de Administrare AMALT. La moment, printre membrii AMALT se numără 8 companii de logistică și transport: Nova Lines INC, C1 Holding, Hermes NVC, Schwarz, Logistics și Taurus Auto Group, VVT, Group, Cargoboss INC și Forsage Logistics. Iar toți cei care fac parte din industrie, dețin în proprietate mai mult de 25 de camioane în SUA sau cel puțin 25 angajați în Republica Moldova, sunt invitați să devină membri AMALT. Mai multe detalii, pot fi citite pe site-ul organizației www.amalt.md/aderare.