Domnia președintelui Bashar al-Assad s-a sfârșit. În urma unei ofensive care s-a extins rapid în toată Siria, rebelii au intrat în capitala Damasc și în palatul prezidențial, scrie aljazeera.com. O serie de imagini foto și video surprinse de presa locală arată cum sirienii se bucură de căderea regimului, scandând „Libertate! Libertate!” și dărâmând afișe cu chipul lui Assad.
Într-o declarație transmisă în direct la televiziunea națională siriană duminică, 8 decembrie, rebelii au declarat că „tiranul al-Assad a fost dat jos” și că toți prizonierii închisorii considerate simbol al brutalității regimului au fost eliberați.
Potrivit unui ofițer sirian, și comandamentul armatei a confirmat că regimul lui Assad s-a încheiat, scrie Reuters.
Locația președintelui Bashar al-Assad este necunoscută, însă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, susține că acesta a părăsit capitala Damasc cu un zbor neidentificat. Direcția în care a plecat nu se cunoaște, însă unele surse indică faptul că avionul a dispărut de pe radar și că, cel mai probabil, a fost doborât. Informația nu a putut fi verificată.
Între timp, prim-ministrul sirian, Mohammad Ghazi al-Jalali, a afirmat într-un mesaj video că guvernul este „gata să întindă mâna” opoziției și să predea funcțiile sale unui guvern temporar. Totuși, până la predarea oficială a tuturor instituțiilor statului, acestea rămân sub supravegherea lui al-Jalali.
„Credem că Siria este pentru toți sirienii și că este țara tuturor fiilor săi și că această țară poate fi un stat normal care construiește relații bune cu vecinii săi și cu lumea, fără a intra în alianțe și blocuri regionale”, a spus al-Jalali, adăugând că se află încă acasă și îndemnând cetățenii sirieni să nu defăimeze proprietatea publică.
Qatar, Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Irak, Iran, Turcia și Rusia au emis o declarație comună în cursul nopții, descriind criza drept o „evoluție periculoasă” și făcând apel la o soluție politică, scrie aljazeera.com.
Pe de altă parte, Departamentul de Stat al SUA a declarat pentru Radio Liberty că Washingtonul monitorizează cu atenție situația din Siria. Un purtător de cuvânt a declarat că Statele Unite, precum și partenerii și aliații săi, au cerut insistent ca civilii, inclusiv membrii grupurilor minoritare, să fie protejați. Totodată, acesta a spus că este timpul să se negocieze încetarea conflictului sirian în conformitate cu principiile stabilite în Rezoluția 2254 a Consiliului de Securitate al ONU.
Experții spun că prăbușirea regimului Assad ar reprezenta un eșec geopolitic major pentru Rusia, care, împreună cu Iranul, a sprijinit guvernul sirian de-a lungul războiului civil iscat în 2011.
Familia Assad conduce Siria din 1971, când Hafez al-Assad a preluat puterea printr-o lovitură de stat militară. Fiul său Bashar a moștenit președinția în 2000. Controlul lor asupra țării s-a menținut printr-un stat de securitate vast, care a suprimat disidența printr-o rețea extinsă de centre de detenție și supraveghere guvernamentală.
În 2011, Bashar al-Assad a înfruntat o revoltă populară. Sirienii au ieșit pe străzile marilor orașe pentru a cere răsturnarea regimului. Ceea ce a început ca proteste pașnice s-a transformat într-un război civil care a dus la moartea a peste 300 000 de oameni în 10 ani de lupte. Pentru a-și menține controlul, Assad a folosit întreaga putere a statului împotriva propriei populații, inclusiv prin atacuri aeriene asupra civililor și utilizarea armelor chimice, precum sarinul.
Sprijinul acordat de Rusia și Iran a permis regimului Assad să supraviețuiască aproape 14 ani de tulburări și război civil, lăsându-l la conducerea unui stat fragmentat. Părea că stăpânirea lui Assad asupra Siriei era inevitabilă, până când o ofensivă a insurgenților condusă de grupul Hayat Tahrir al-Sham (considerat o grupare teroristă de către Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Uniunea Europeană) a început să preia controlul asupra orașelor importante aflate de-a lungul unei autostrăzi care ducea spre capitală, scrie theguardian.com.
„Întoarcem pagina trecutului întunecat și deschidem un nou orizont pentru viitor”, au afirmat rebelii după ce au pătruns în Damasc.