Organizația Sigmoid organizează un workshop despre influența inteligenței artificiale în creșterea și educația copiilor. Sesiunea va explora benficiile, provocările și regulile necesare în interacțiunea dintre IA și copii.
Agenda workshopului Pandora’s Box: AI in Teaching and Parenting include o introducere generală, două workshopuri dedicate părinților și profesorilor, desfășurate în limbile rusă și română. Atelierul se va încheia cu un panel de discuții și cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Workshopul va aborda provocările create de IA, inclusiv riscurile și beneficiile acesteia pentru dezvoltarea copiilor. Participanții vor învăța cum să îndrume copiii în utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, să-i protejeze de pericolele deepfake-urilor și să stabilească limite clare pentru a preveni dependența de tehnologie.
Principalele subiecte care vor fi abordate sunt:
# cum influențează IA învățarea și dezvoltarea competențelor copiilor, precum și efectele asupra identității lor;
# cum poate IA să genereze imagini și sunete false și ce măsuri de precauție pot lua părinții;
# cum trebuie gestionate creațiile generate de IA în rândul tinerilor;
# riscurile de a înlocui interacțiunile umane cu cele artificiale și cum acest lucru poate influența dezvoltarea emoțională a copilului.
Workshopul Pandora’s Box: AI in Teaching and Parenting va fi livrat de către Anna Ubeivolc și Tudor Lapp. Anna Ubeivolc este o psihoeducatoare, dezvoltatoare de programe educaționale și directoare de operațiuni în educație în cadrul Urban Center. Tudor Lapp este profesor de informatică și formator la centrul Clasa Viitorului.
Evenimentul se va desfășura luni, 18 noiembrie cu începere de la ora 17.30. Atelierul va avea loc la Clasa Viitorului din incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
Părinții și profesorii interesați sunt invitați să completeze acest formular pentru a se înregistra. Participarea este gratuită.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.