De-a lungul istoriei, tinerii au fost „scânteia” schimbărilor în diferite țări ale lumii. Protestele lor au dus la căderea regimurilor politice și au schimbat direcțiile de dezvoltarea a mai multor state, iar Republica Moldova nu este în acest sens o excepție.
Pe 17 noiembrie marcăm Ziua internațională a studenților. Rădăcinile acestei zile se trag din anul 1939. Atunci, naziștii au suprimat o demonstrație a studenților din Praga și au omorât nouă tineri, iar pe alții aproximativ 1 200 i-au trimis în lagăre de concentrare. Doi ani mai târziu, Consiliul Internațional al Studenților urma să oficializeze această zi. Iar în 1989, tot în aceeași zi și tot în Praga, studenții urmau să înceapă „Revoluția de catifea”, înlăturând regimul comunist.
În Republica Moldova, demonstrațiile studenților au început odată cu obținerea independenței. Istoricul Sergiu Matveev precizează în una din lucrările sale că renașterea națională a dus la crearea „unui nou student”, implicat social și conștient.
Prima grevă a studenților din Republica Moldova a avut loc în toamna anului 1992. Ea a durat 21 de zile și a scos în stradă mii de tineri care cereau condiții adecvate de trai în cămine, burse majorate sau autonomie universitară. Evenimentele s-au soldat inclusiv cu formarea Ligii Studenților de la USM.
Greva studenților din 1995
În primăvara anului 1995, Moldova a cunoscut cea mai mare grevă a studenților din scurta sa istorie. Totul a început pe 18 martie 1995, când autoritățile au decis să includă în sistemul de învățământ cursurile de „Limbă si Literatură Moldovenească” și de „Istorie a Moldovei“.
În următoarele zile, mii de studenți și profesori au acoperit străzile Chișinăului. Greva a fost inițiată de studenții USM, organizați de Liga Studenților din Moldova. Inițial, tinerii cereau doar revenirea la cursurile precedente. Fiind ignorați, cerințele față de conducerea țării au crescut, iar greva a durat până în luna mai.
Când așteptările că greva se va autoepuiza în 2-3 zile nu s-au adeverit, declarațiile antigrevă au devenit mai atente, dar nu și mai puțin acide. În loc să discute și să soluționeze cererile revendicate de studențime, se făceau încercări de a presa părinții activiștilor ca să-și îndrume copiii în sălile de studii.
Sergiu Matveev
În scurt timp, greva a adunat studenții din restul universităților din țară, dar și din colegii și licee. Tinerii protestau pașnic, organizând marșuri și blocând infrastructura. Printre lozincile scandate de protestatari erau:
# „Românii au o singură istorie!”;
# „Unire, frați, studenți!”;
# „Jos agrarienii!”;
# „Istoria și limba, lăsați-ni-le-n pace!”;
# „Cu noi este adevărul istoric și bunul Dumnezeu!”;
# „Burse, salarii, pensii!”;
# „Nu stați în balcoane, că muriți de foame!”;
# „Țărani și muncitori, uniți-vă cu noi!” etc.
Pe lângă achitarea restanțelor la burse și mărirea salariilor pentru profesori, studenții au cerut în special modificarea Constituției și introducerea limbii române în legea supremă a țării.
Între timp, potrivit lui Sergiu Matveev, presa de stat a început o campanie de denigrare a protestatarilor. Pe de altă parte, studenții erau susținuți de intelectualitatea țării.
Nicolae Dabija: „Voi, cei care vă adunați zilnic pentru a restabili istoria noastră străveche și limba română, voi sunteți adevărata conștiință a acestui neam, voi sunteți adevăratul ei Parlament. Iar actualii deputați analfabeți, care se conduc numai de ambiții proprii și de propriile interese, […] în virtutea inerției, nici nu strănută dacă nu se consultă mai întâi cu Kremlinul”.
Grigore Vieru: „Mă simt tânăr a doua oară prin fiii luminii zilei, această nouă tinerețe fiind exact ceea ce lipsea existenței mele. Ave! […] Toată stima pentru cadrele didactice, care prin prezența lor în Piața Marii Adunări Naționale, alături de studenți și elevi, au predat cea mai frumoasă lecție din viața lor: demnitatea”.
Dumitru Matcovschi: „Limba noastră va fi limba lui Eminescu! Limba română! Nu vom ceda Istoria! Nu vom ceda Limba! Nu vom îngenunchea în fața nulităților! Ne încăpățânăm să fim Români!”.
Greva studenților din 1995 s-a finalizat cu un compromis. Guvernarea a fost nevoită să îndeplinească parțial revendicările sociale și cele legate de organizarea învățământului. În ceea ce privește cerințele legate de studierea istoriei și a limbii române, s-a instituit un moratoriu pentru mai mulți ani. Protestele au demonstrat puterea tineretului, iar greva a contribuit la slăbirea Partidului Democrat Agrar din Moldova. Ulterior, partidele politice au început să atragă tineri activi, formând «aripe tinere» în structurile lor, notează Sergiu Matveev în cartea Istoria Universității de Stat din Moldova.
Protestele din 2002
Protestele din 2002 au început după ce comuniștii au decis să introducă obligativitatea studierii limbii ruse în școli. În februarie, guvernul a decis și înlocuirea disciplinei „Istoria românilor” cu „Istoria Moldovei”, lucru care a „încins și mai mult spiritele”.
Manifestațiile anticomuniste s-au desfășurat non-stop, din 9 ianuarie și până în 29 aprilie. Protestatarii au instalat un orășel din corturi în centrul Capitalei, numindu-l Orașul Libertății, transmite Moldova.org.
De această dată, protestele aveau și tentă politică, fiind sprijinite de un partid de opoziție.
În 2002, s-a consolidat mișcarea Frontului Popular Creștin Democrat, condusă de Iurie Roșca, o mișcare bazată pe problemele lingvistice, istorice. Nu era o mișcare socială, dar una politică, de-o amploare foarte mare, susținută, în special, de tineri.
Victor Jug, citat de Moldova.org
Dacă la începutul manifestațiilor se protesta împotriva rusificării, ulterior se cerea deja demisia conducerii țării. Dascălii protestau alături de studenți și cereau inclusiv majorarea salariilor, achitarea restanțelor și aprovizionarea școlilor cu căldură, manuale și materiale didactice.
Pe de altă parte, comuniștii, printr-o hotărâre specială, calificau organizatorii protestelor drept „forțe extremiste sprijinite din afara țării” și acuzau că în spatele protestelor ar sta România, transmite Radio Europa Liberă.
Pe 26 februarie, ministrul învățământului, Ilie Vancea, și-a anulat ordinul privind introducerea limbii ruse ca disciplină obligatorie. Ministrul a fost demis în scurt timp de către președintele Vladimir Voronin.
În aceeași zi, protestatarii au ajuns și la televiziunea națională, unde menționau că a fost instituită cenzura. O parte din jurnaliști s-au alăturat protestatarilor. Atunci, angajații mass-media au semnat o rezoluție prin care cereau respectarea libertății de exprimare și a pluralismului de opinii.
De asemenea, solicitau ridicarea interdicțiilor impuse de autorități la folosirea unor cuvinte precum „român”, „Basarabia”, „regim totalitar”, „deportări” și „foamete”.
În aprilie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recomandat Chișinăului să renunțe la inițiativele ce au declanșat protestele și să continue reformele democratice. Comuniștii au îndeplinit cerințele parțial, nedorind să renunțe la „istoria Moldovei”. Ba mai mult, pe 12 iunie a fost interzisă folosirea termenului „limbă și literatură română” în actele oficiale, scrie Radio Europa Liberă.
7 aprilie 2009
Protestele tragice din 7 aprilie 2009, cunoscute și drept „Revoluția Twitter”, au început după alegerile parlamentare din 5 aprilie. Atunci, comuniștii obțineau din nou majoritate parlamentară și urmau să guverneze țara încă patru ani.
Rezultatele au nemulțumit mii de tineri, iar pe rețelele de socializare a circulat mesajul: „Tinerii declară ziua de 7 aprilie – Zi de doliu național în Republica Moldova. Dacă nu ai votat pentru PCRM – ia o lumânare și ieși în stradă”.
Efortul spontan de rezistență a apărut în mediul tineretului și se va transforma într-o adevărată revoltă a tinerilor, la care studenții USM, ca și în atâtea alte cazuri anteriore, au participat într-un număr impresionant.
Sergiu Matveev
Totul a început în urma solicitării de autorizație a unei manifestații de protest înaintată primăriei Chișinăului de către câțiva tineri, inclusiv studenți de la USM, pentru după-amiaza zile de 6 aprilie sub motivul fraudării alegerilor.
În după-amiaza zilei de 6 aprilie, protestele pașnice au început în centrul Capitalei. Protestatarilor li s-au alăturat mai apoi și unii lideri ai opoziției.
În dimineața zilei de 7 aprilie, aproximativ 5 000 de tineri scandau „Jos comunismul” în Piața Marii Adunări Naționale. Pe parcursul zilei, numărul acestora a crescut la 30 000. Mulțimea s-a îndreptat spre Parlament și Președinție, unde au izbucnit altercații provocate de persoane infiltrate. Clădirile de stat au fost atacate, iar protestele au degenerat în violențe.
În rezultatul protestelor, aproximativ 200 de persoane au fost reținute, iar 272 de polițiști au solicitat îngrijiri medicale. De asemenea, zeci de tineri au fost maltratați și torturați de forțele de ordine. Cel puțin un singur protestatar a fost omorât.
În zilele următoare au demarat acțiunile de reprimare. Tinerii erau urmăriți, reținuți și închiși în comisariatele de poliție din capitală. Mai mulți studenți de la Universitate au fost reținuți, atât în noaptea cu pricina, cât și ulterior, fiind ridicați din căminele universității.
Sergiu Matveev
Deși protestele nu au invalidat rezultatele scrutinului, imaginea comuniștilor a fost grav afectată. După două încercări eșuate de a numi un nou șef de stat, parlamentul a fost dizolvat, fiind programate alegerile parlamentare anticipate.
Alegerile din 29 iulie au adus opoziția la putere. Ea a format Alianța pentru Integrare Europeană, iar Vladimir Voronin a demisionat.
Studenții au fost mereu o forță a schimbării, capabilă să influențeze direcția țării lor sau chiar a întregii lumi. Greta Thunberg a demonstrat acest lucru în 2018, când protestul ei solitar pentru climă a generat o mișcare globală, mobilizând milioane de oameni în 163 de țări. Tot în 2018, elevii americani, după tragedia din Florida, au organizat „Marșul pentru viețile noastre”. Evenimentul a strâns până la 2 milioane de participanți și a devenit unul dintre cele mai mari proteste studențești din istorie.
Un alt exemplu este Revolta din Soweto din 1976, unde mii de studenți sud-africani au protestat împotriva educației inegale, punând bazele luptei împotriva apartheidului.
Protestele studenților sunt un garant al democrației și o dovadă clară că tinerii pot schimba lumea. Este de responsabilitatea noastră să ne conștientizăm valoarea și să ne facem vocea auzită ori de câte ori credem că este nevoie. La mulți ani!
