Donald Trump a câștigat alegerile din Statele Unite ale Americii (SUA). Reprezentantul republicanilor urmează să fie inaugurat pe 20 ianuarie 2025 și va deveni al doilea președinte al Statelor Unite reales neconsecutiv. Deși în campania electorală politicianul a făcut mai multe promisiuni „clickabile”, experții menționează că pozițiile sale radicale țin mai degrabă de discursul politic, iar sistemul politic din SUA nu încurajează schimbările bruște, în special în politica externă.
Ca și la prezidențialele din 2016, victoria lui Donald Trump este servită de unele surse mediatice drept „o victorie” aparentă a Federației Ruse. Acest lucru este susținut inclusiv de poziția vagă a lui Trump față de războiul din Ucraina, agresiune care vizează direct și Republica Moldova.
Am discutat cu doi experți politici despre „ce ne aduc” alegerile din SUA și ce înseamnă pentru Republica Moldova un Donald Trump în fruntea principalei forțe economice și politice din lume.
Mihai Isac: „Chișinăul trebuie să facă toate eforturile pentru a-și face cunoscută poziția și modul în care vede rezolvarea problemelor”
Mihai Isac, analist de politică externă, subliniază că alegerile din SUA au un impact semnificativ asupra regiunii extinse a Mării Negre, dar nu vin neapărat cu schimbări radicale pe plan extern, inclusiv când vorbim despre Ucraina.
Mihai menționează că alegerile din 2024 au fost cele mai costisitoare din istoria Statelor Unite, devenind o „competiție a miliardarilor”. Acestea au adus cu sine un nou mandat pentru Donald Trump, dar și preluarea conducerii Senatului de către Partidul Republican, existând o probabilitate mare ca și Camera Reprezentanților să fie dominată de același partid.
În perioada imediat următoare, Statele Unite vor desfășura negocieri privind ocuparea funcțiilor de conducere. Acum, pentru Republica Moldova este important să aibă „ochii deschiși” pentru a înțelege mai bine modul în care aceste persoane [noi alese] văd situația din Moldova și Ucraina. Chișinăul trebuie să facă toate eforturile pentru a-și face cunoscută poziția și modul în care vede rezolvarea problemelor.
Mihai Isac menționează că unul dintre avantajele țării noastre sunt partenerii săi. Relația Chișinăului cu România, Polonia, Marea Britanie sau Germania, care sunt partenerii Statelor Unite, face ca Republica Moldova să nu fie singură în fața unor eventuale schimbări.
România este un partener important pentru SUA și este clar că vocea României este ascultată și respectată la Washington, iar Republica Moldova se va bucura de sprijinul României în acest sens.
Schimbările radicale se rezumă la campanie?
Abordând subiectul Ucrainei, expertul menționează că în SUA există un sistem de control și echilibru care previne schimbările bruște în politica externă.
Trebuie să înțelegem că Donald Trump nu este persoana care „să dea înapoi” în fața amenințărilor Federației Ruse. Să ne aducem aminte că primele livrări de armament performant din SUA, mă refer aici la sistemele Javelin, au fost livrate Ucrainei în timpul primei administrații a lui Donald Trump.
Tot Trump a inițiat în timpul mandatului său consolidarea prezenței americane în Polonia, România și alte țări de pe flancul estic al NATO. Trebuie să înțelegem că declarațiile lui cu privire la încheierea războiului în 24 de ore sau că va face pace direct cu Vladimir Putin au fost declarații politice.
Mihai Isac crede că Trump va încerca mai degrabă să eficientizeze modul de finanțare a Ucrainei. Expertul spune că este nevoie de o „ridicare a liniilor roșii” față de folosirea armamentului livrat, iar orice schimbare în administrația SUA poate fi folosită ca un prilej în acest sens.
Andrei Curăraru: „Am văzut deja un discurs mult mai domolit”
Andrei Curăraru, expertul comunității WatchDog.md, menționează că: „Donald Trump este cunoscut pentru pozițiile lui radicale în timpul campaniilor electorale și pentru schimbările destul de rapide de după”.
Am văzut deja un discurs [al lui Trump] mult mai domolit pe imigrație. El spune despre necesitatea de a limita războaiele internaționale și spune că nu a inițiat niciun război în primul mandat, dar în același timp vorbește despre operațiunile de succes împotriva al-Qaeda.
Vorbind despre Ucraina, Andrei Curăraru face trimitere la Project 2025, un ghid de guvernare atribuit lui Trump. Potrivit documentului, se preconizează o scădere a investițiilor americane în conflictul din Ucraina, care, de facto, ar urma să fie compensată de statele Uniunii Europene și membre NATO.
Se va cere mai mult efort din partea aliaților, în special a celor din NATO, pentru a-și atinge obiectivul de a cheltui peste 2 % din PIB pentru apărare. Acest lucru ar putea contribui la creșterea capacității de reacție și intervenție a NATO, compensând astfel o eventuală reducere a sprijinului american.
De semnarea, Andrei Curăraru specifică faptul că, indiferent de preferințele personale ale lui Trump, este de așteptat ca SUA să mențină nivelul de asistență oferit Ucrainei, atât pentru a slăbi cooperarea dintre Rusia și China, cât și pentru a reduce influența acestora la nivel internațional.
Cât privește Republica Moldova, expertul spune că alegerea lui Donald Trump nu ar trebui să influențeze cumva situația noastră politică.
De regulă, republicanii au o politică externă destul de dură și activă. Unul dintre cei mai puternici ambasadori pe care i-am avut în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a fost numit în timpul administrației republicane. Acesta a ajutat la schimbarea regimului și la plecarea lui Plohotniuc de la putere.
Cred că o viziune conservatoare asupra politicii externe ne-ar putea chiar ajuta mai mult în comparație cu abordarea mai relaxată a democraților în acest moment.
Andrei Curăraru susține că, în perioada următoare, Ucraina ar putea beneficia de un sprijin mai mare din partea SUA, având în vedere retragerea democraților de la putere. Totodată, se așteaptă ca Trump să se implice mai puțin în politica externă, concentrându-se pe teme precum imigrația, disputele comerciale cu China și intensificarea extracției de petrol pe teritoriul SUA. O parte din aceste lucruri ar putea duce indirect la o scădere a bugetelor de apărare ale Federației Ruse.