Voluntarii din Moldova au oportunitatea să câștige o bursă de 650 de euro pentru a participa la un program intercultural în Germania

voluntari oportunități
Foto:Bluffton University

Voluntarii din Republica Moldova au oportunitatea să petreacă trei luni în Germania grație programului CrossCulture. Aceștia vor primi o bursă lunară și vor lucra alături de organizațiile gazdă pentru a-și extinde expertiza, pentru networking și pentru a-și dezvolta abilitățile interculturale.

În cadrul programului CrossCulture, voluntarii vor participa la ateliere interculturale, la evenimente și întâlniri profesionale. În acest an, programul se va concentra pe două aspecte-cheie. Este vorba despre cultura amintirii, gen și diversitate. Tinerii vor primi și o bursă lunară în valoare de 650 de euro.

Timp de trei luni, voluntarii vor beneficia de mentorat și vor avea acces la oportunități de dezvoltare profesională în domeniul de activitate. De asemenea, vor interacționa cu alți bursieri ai programului, iar ulterior vor fi incluși în rețeaua de absolvenți CrossCulture. Voluntarii care se concentrează pe unul dintre aspectele-cheie ale programului vor avea posibilitatea să participe la un eveniment suplimentar.

Programul se va desfășura din luna mai până în luna noiembrie 2025.

Criterii de eligibilitate

# Voluntarii trebuie să fie originari din Republica Moldova.
# Candidații trebuie să aibă cel puțin 23 de ani în momentul înregistrării.
# Cel puțin doi ani de experiență profesională dovedită sau muncă de voluntariat într-o organizație a societății civile din Republica Moldova.
# Cunoașterea limbii engleze, atât oral, cât și scris. Cunoașterea limbii germane constituie un avantaj.
# Capacitatea de a efectua o ședere prelungită în străinătate.
# Angajament social sau comunitar pe termen lung.
# Colaborare existentă sau planificată cu o organizație din Germania.
# Studenții nu sunt eligibili să participe la acest program.

Bursele sunt acordate în special persoanelor care lucrează în următoarele discipline și domenii profesionale:
# politică și societate;
# mass-media și cultură;
# drepturile omului și pacea;
# dezvoltarea durabilă și justiția climatică.

Bursa programului CrossCulture include:
# biletele de avion dus-întors;
# cazarea;
# biletul lunar de transport public în orașul de reședință al bursierului;
# asigurare de sănătate;
# rambursarea oricăror taxe de viză.

Actele necesare pentru înregistrare:
# CV-ul în limba engleză, cu detalii despre educație/formare, experiență de muncă, voluntariat și alte abilități;
# o scrisoare de recomandare din partea unui supervizor de la organizația/locul de muncă al candidatului, folosind acest șablon.

Procesul de înregistrare

# Accesează această pagină și selectează țara de origine.
# Completează formularul de înregistrare.
# Termenul-limită pentru înscriere este 5 decembrie.

Candidații selectați vor fi invitați la un interviu. Finaliștii proiectului vor fi anunțați în luna martie sau aprilie 2025 printr-un e-mail.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente