Îți mai amintești de „Toamna de aur”? Da, da, festivalul la care trebuia să aduni frunze, ghinde, conuri și să îți testezi imaginația pentru a crea „cea mai frumoasă compoziție de toamnă”. Bun, uneori mai trebuia să cumperi fructe, legume sau semințe și să le integrezi în lucrările tale, să fie mai diferite. Gândește-te, de câte ori ți-ai rugat părinții să te ajute să le faci?
Și acum copii de la grădiniță sau de la școală trebuie să creeze ikebane. Tot pentru acasă. În grupurile de Facebook tematice, mamele întreabă alte mame ce lucrări fac pentru copiii lor, cer sugestii de idei sau caută persoane care să le ajute cu aceste compoziții. Astfel, o temă creativă pentru copii devine o temă în plus pentru părinți. Dar cât de corect și de sănătos e ca părinții să realizeze aceste lucrări în locul copiilor?
Realizarea unei lucrări e în beneficiul copilului
Psihologa Irina Bostan spune că ideea de a marca un eveniment, o sărbătoare sau o perioadă din calendar printr-o lucrare realizată manual este în beneficiul copilului. Acestea dezvoltă motricitatea fină, imaginația, capacitatea de reflecție, abilitatea fizică de a crea ceva și contribuie la dezvoltarea încrederii în sine.
Potrivit specialistei, în primul rând, criteriile după care se realizează compozițiile trebuie adaptate la vârsta și abilitățile copiilor. Spre exemplu, cei de trei-patru ani încă nu pot lucra cu lipiciul fierbinte sau cu foarfeca, pentru că nu este sigur pentru ei. La șase ani, imaginația unui copil este mai dezvoltată și are abilități mai avansate. Cu alte cuvinte, este mai deschis să lucreze pe cont propriu.
Psihologa spune că de la vârsta de șapte ani părinții se pot implica în realizarea proiectelor sau a compozițiilor doar atunci când copilul cere ajutorul. Când spune că vrea să facă ceva, părintele trebuie doar să-i ofere materialele necesare, să se retragă și să observe.
Da, este provocator să îți privești copilul când întâmpină dificultăți și să nu îl ajuți. Chiar dacă piciul face greșeli, trebuie să ai răbdare și să aștepți până când va încerca să se descurce.
Irina Bostan
Cât de mult ar trebui să se implice părinții
Irina Bostan precizează că părintele trebuie să își încurajeze copilul să se implice și să își folosească imaginația atunci când are de realizat un proiect. Ar putea începe de la: „Să facem o compoziție. Ce idei ai? Hai, să mergem în parc să vedem ce putem găsi”. Împreună ar putea strânge toate materialele de care au nevoie.
În cazul în care copilul a ales să facă ceva complicat, părintele poate să preia partea mai dificilă a construcției. Piciul se poate ocupa de detalii, cum ar fi lipitul sau tăiatul, oferindu-i astfel un rol important. De asemenea, copilul poate spune unde ar trebui să stea fiecare element.
Petrec timp de calitate și, în final, rezultă un produs care îi mulțumește pe ambii.
Irina Bostan
De asemnea, în cazul în care copilul spune: „Avem de făcut o compoziție, fă-o tu”, părintele ar trebui să refuze și să îi explice că îi poate oferi toate materialele necesare și poate interveni doar atunci când va avea nevoie de ajutor. „În acest fel, rămâne prezent și implicat, dar în mod constructiv.”
Sunt însă cazuri în care părintele nu își lasă copilul să participe la crearea compozițiilor: „Facem un arici, eu mă duc să cumpăr lipici, frunze, conuri, iar tu vezi cum fac eu”.
Psihologa precizează că în astfel de situații copilul se poate simți respins și incapabil, fiindcă nu i se permite să se implice. „Poate vrea să lipească un con undeva sau o frunză, însă tot ce aude e «nu, aici nu se potrivește, hai să-l lipim aici» sau «mai bine fac eu».”
Implicarea părinților în astfel de activități sau teme poate fi benefică, dar cu condiția de a nu fi exagerată.
Cum „încurajează” școala implicarea exagerată a părinților
Conform specialistei, abordarea educatorului și a învățătorului este esențială în astfel de cazuri. Deseori, cadrul didactic are o atitudine negativă față de un copil sau o familie care nu prezintă o compoziție.
Trebuie eliminate calificativele discriminatorii și subiective. În general, evaluarea estetică. Copilul nu poate înțelege de ce ariciul lui Ionică este considerat mai frumos decât ariciul său.
Irina Bostan
De asemenea, cadrul didactic trebuie să clarifice din start dacă sunt anumite reguli, dacă este un proiect individual sau poate fi ajutat de părinți. Când copiilor li se permite să fie ajutați, la prezentarea proiectului, aceștia ar trebui să fie deschiși și să spună în ce măsură au primit ajutor. Și părinții ar trebui să fie informați în ce măsură se pot implica. „Copiii sunt adesea foarte deschiși să zică dacă sunt ajutați. Dar trebuie învățați să-și asume și meritele lor.”
Cadrele didactice ar putea organiza crearea ikebanelor în sala de clasă. Astfel, copii ar fi puși în condiții egale, cu aceleași materiale și un timp prestabilit. Ulterior, după realizarea lucrărilor, copiii le-ar expune public. Asfel, nu doar și-ar dezvolta abilitățile creative, dar s-ar reduce din presiunea de acasă, unde părinții știu că mai au „o bătaie de cap” în plus.
În cazul în care ar fi și un concurs, toate lucrările trebuie să fie anonime și jurizate de un grup de angajați din școală sau din grădiniță. Totuși, psihologa nu recomandă organizarea unor astfel de competiții la preșcolari.
Ce facem cu părinții care vor să se implice
Uneori, o simplă temă de realizare a unei ikebane de toamnă devine un concurs între părinți. Această competiție este adesea alimentată de atitudinea inegală a cadrelor didactice. Irina Bostan lămurește că atunci când profesorii tratează părinții diferit, aceasta generează o rivalitate care nu are nicio legătură cu copiii sau cu relația părinte-copil, ci mai curând cu nevoia de autoafirmare a părinților.
Când părintele își urmărește propriile ambiții, copilul este neglijat, iar esența activităților educaționale se pierde. În loc copilul să fie sprijinit și încurajat să își dezvolte abilitățile, el devine un simplu instrument prin care părintele își satisface dorința de autoafirmare.
Părintele face lucrarea să fie cea mai bună, dar copilul este, practic, absent din acest proces. În acest context, copilul nu există, iar părintele se preocupă mai mult de imaginea sa, fără a-i oferi suportul necesar.
Irina Bostan
În astfel de cazuri, psihologa recomandă cadrelor didactice să organizeze activități alternative doar pentru părinți. De exemplu, o expoziție la care să fie prezentate doar lucrări realizate de aceștia sau o activitate comună, la care să amenajeze clasa sau grupa pentru toamnă.
În plus, participarea atât a copiilor, cât și a părinților la astfel de activități ar trebui să fie benevolă. „Școala sau grădinița nu poate obliga un copil sau un părinte să participe. E important chiar să își dorească.”
