Studenta ASEM, Valeria Ceaglei, a câștigat Premiul Laureatului Francofon

thumbnail_IMG_9930

Valeria Ceaglei, studentă în anul III a Academiei de Studii Economice din Moldova, Facultatea Relații Economice Internaționale, a reprezentat cu succes instituția la concursul „Prix du Lauréat francophone AUF-Moldova”, ed. a III-a, și a câștigat Premiul Laureatului Francofon. Concursul a fost organizat de Biroul național AUF-Moldova. În urma acestei realizări deosebite, studenta Valeria Ceaglei a beneficiat de o experiență de mobilitate în Lyon, Franța, în perioada 30 septembrie – 5 octombrie 2024, alături de alți 7 laureați din Republica Moldova.

Pe parcursul șederii în Lyon, Valeria Ceaglei și colegii săi au vizitat prestigioase instituții educaționale, precum Institutul Universitar de Tehnologie din Lyon, Universitatea Claude-Bernard-Lyon 1, Universitatea Light Lyon 2, Centrul de Antreprenoriat Lyon Saint-Étienne etc. În cadrul acestui program, studenții au avut oportunitatea de a explora sistemul educațional francez și diverse domenii de studii, de la știință și tehnologie la sănătate, inginerie și management.

Valeria Ceaglei a participat la ateliere de formare personală și profesională, dobândind cunoștințe valoroase în domeniul antreprenoriatului, dezvoltându-și competențele profesionale. Pe lângă activitățile academice, experiența a inclus și descoperirea bogatului patrimoniu cultural al orașului Lyon.

Concursul Premiul Laureatului Francofon, organizat de AUF-Moldova, recunoaște și răsplătește eforturile tinerilor din învățământul francofon din Republica Moldova, încurajând continuarea studiilor în limba franceză și promovarea valorilor francofoniei.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente